ACTUALITATE

Pavel Postică: Experienţa alegerilor precedente pe timp de pandemie au confirmat că CEC poate să gestioneze destul de bine situaţia

„Experienţa alegerilor prezidenţiale, dar şi a alegerilor locale parţiale din circumscripţia electorală Hânceşti, care au fost organizate pe timp de criză pandemică, au confirmat că CEC, atunci când are la dispoziţie resursele financiare necesare, poate să gestioneze destul de bine situaţia”, a declaratPavel Postică, expert electoral Promo LEX, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

Acesta a precizat că Promo-LEX a atestat destul de multe încălcări minore legate de nerespectarea condiţiilor sanitar-epidemiologice.

„În mare parte, chiar şi scrutinul prezidenţial în două tururi nu a dus la creşterea fulminantă a numărului de cazuri. Asta înseamnă că, tehnic vorbind, scrutinul, din punct de vedere al condiţiilor sanitare, a fost organizat bine. Doar într-o singură secţie de votare a fost constatat un caz de îmbolnăvire, care a dus la înlocuirea tuturor funcţionarilor electorali”, a precizat Pavel Postică.

Expertul Promo-LEX a adăugat că, atunci când există dorinţă şi mijloace de protecţie, este posibilă organizarea alegerilor fără a exista vreun risc.

„Am făcut un apel public adresat autorităţilor ca acestea să includă, în regim prioritar, potenţialii funcţionari electorali în rândul beneficiarilor de vaccin. Prin vaccinare putem diminua la maximum numărul de persoane infectate”, a spus Pavel Postică.

Dorin Cimil, preşedintele CEC, a declarat în cadrul emisiunii că una din priorităţile instituţiei este asigurarea sanitară a alegătorului la urna de vot.

„Urmează ca, împreună cu alte organe de stat, să găsim resurse băneşti sau echipamente stocate în depozitele Agenţiei de Stat pentru Rezervele Publice. Vrem să vedem ce resurse de protecţie au rămas pentru a scădea din povara financiară. Doar pentru procurarea echipamentului anti-covid am bugetat 12 milioane de lei”, a spus Dorin Cimil.

Acesta a mai menţionat că nouă angajaţi ai CEC deja au fost vaccinaţi anti-Covid, aceştia primind prima doză, conform protocolului de administrare a serului.