ACTUALITATE

Pavel Filip, la Punctul pe AZi: Textul declaraţiei blocului ACUM privind traseul european al Republicii Moldova este mai slab decât cel al PDM

Textul declaraţiei parcursului european al Republiucii Moldova redactat de blocul ACUM este mai slab decât cel lucrat şi redactat de PDM. Afirmaţia aparţine liderului democrat Pavel Filip care, la emisiunea Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA, a menţionat că cei de la blocul ACUM au făcut public un proiect propriu de declaraţie, care nu a fost discutat cu PDM.

Pavel Filip a precizat că, de fapt, scopul blocului ACUM a fost de poziţionare politică din care să reiasă că PDM nu doreşte votarea unei declaraţii privind traseul european al Republicii Moldova.

„De la o declaraţie care, de principiu, urma să bată în cuie parcursul european al Republicii Moldova, s-a intervenit cu alte subiecte în această declaraţie, precum ar fi legea Magniţchi. Nu ar fi o problemă, dar dacă am convenit că stăm şi discutăm un text comun, de ce a fost nevoie ca astăzi să fie făcut public textul unei declaraţii care va fi propus de colegii din blocul ACUM spre votare?”, a spus Pavel Filip.

Referitor la declaraţia PSRM privind politica externă echilibrată a Republicii Moldova, Pavel Filip a menţionat că lucrurile concrete nu se fac prin declaraţii.

„Nu se urmăreşte obţinerea unui rezultat, ci se urmăreţte poziţionarea politică a unuia sau altuia dintre partide”, a spus Pavel Filip.

Potrivit liderului PDM, formaţiunea politică pe care p conduce aşteaptă direct orice propunere de coalţie şi nu pe culoare.

„Dacă se urmăresc nişte interese care pot duce la nişte înţelegeri politice, atunci trebuie să existe nişte paşi concreţi. PD este deschis pentru discuţii şi pe stânga şi pe dreapta”, a spus Pavel Filip.