ACTUALITATE

PAS: Igor Dodon încearcă să implementeze tactica „după el, potopul”. El speră că se mai poate menţine, dar este istorie, dacă nu înţelege asta, replica va fi pe potrivă

post-img

Igor Dodon încearcă să implementeze tactica după el şi potopul, iar cu ajutorul Partidului Şor încearcă să voteze legi antipopulare, ce vor duce la majorare de preţuri. Declaraţii în acest sens au fost făcute, în cadrul unui briefing de presă, de către deputaţii PAS, Igor Grosu şi Sergiu Litvinenco, care susţin că proiectele votate în prima lectură, legea bugetului, politica bugetar-fiscală conţin mai multe scheme în beneficiul unor persoane.

"PSRM când vor conectează şi deconectează camerele la şedinţele Parlamentului. Dodon disperat că a pierdut alegerile, cu ajutorul coaliţiei a încercat să pună la vot: legea bugetului, politica bugetar-fiscală, care noi am spus că vor duce la majorare de preţuri, majorare TVA pentru agricultori, legi antipopulare. Igor Dodon încearcă să implementeze tactica după el şi potopul. Am încercat să le propunem să amânăm proiecte ce conţin scheme ale unor indivizi ce îl ajută pe Dodon, am fost nevoiţi să oprim aceste legi care fac să destabilizeze şi să nu asigure transferul paşnic al puterii. Faptul că se opun şi nu vor să discute vorbeşte despre multe, îi mai rugăm odată opriţi-vă că poporul a votat altfel, el este gata să jertvească cu propriul partid", a spus Igor Grosu.

"Ceea ce fac este este ilegal. Prin aceste lucruri care le fac PSRM se trec peste toate procedurile legislaţiei. L-am văzut pe un personaj disperat (n.r. Vlad Bătrîncea) se vede că le fuge pamântul sub picioare. Nu avem o problemă să discutăm proiectele care Guvernul le înaintează, dar aceste sunt pline de scheme. Cât ţine de trecerea SIS din subordinea preşedintelui, lucrurile sunt foarte simple, Igor Dodon se teme ca nu cumva preşedintele ales să aibă acces la nelegiuirile lui Dodon şi să le facă publice, fac coaliţie cu Şor şi merg la astfel de proiecte, miza ca schemele făcute de Dodon să nu poată să ajungă în spaţiul public. Dodon speră că se mai poate menţine. El este istorie, dacă nu înţelege asta replica va fi pe potrivă", a spus Sergiu Litvinenco.