ACTUALITATE

PAS a depus două sesizări în cazuri de corupere a alegătorilor de către Partidul Democrat: "Calificăm ca fiind total ipocrită poziţia PD"

post-img

Partidul Acţiune şi Solidaritate a depus două sesizări la Procuratura Anticorupţie şi Inspectoratul General al Poliţiei, în care a reclamat acţiuni de corupere a alegătorilor de către demnitari şi membri ai Partidului Democrat din Moldova.

Sesizările PAS au la bază o postare de pe pagina de facebook a Partidului Democrat din sectorul Botanica, municipiul Chişinău (PDM Botanica), în care organizaţia respectivă ar fi oferit unele ”pomeni electorale", cu dovezi ale unor poze în care apăreau persoane care fie au oferit, fie au recepţionat respectivele produse alimentare.

Conform art.1811 din Codul penal al Republicii Moldova, coruperea alegătorilor, adică oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite sau să nu îşi exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale ori în cadrul referendumului reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare.

PAS a solicitat organelor abilitate tragerea la răspundere penală a persoanelor care au comis nemijlocit infracţiunea de corupere a alegătorilor.

"Calificăm ca fiind total ipocrită poziţia Partidului Democrat, care, pe de o parte, ne învinuieşte de încălcarea legislaţiei electorale pentru distribuirea unor pliante informative, iar, pe de altă parte, împarte pomeni electorale comiţând prin aceasta infracţiuni penale. De asemenea, este de neînţeles cum acest partid politic are tupeul să propună altor concurenţi electorali, inclusiv PAS-ului şi Platformei DA, semnarea unor coduri de etică şi conduită prin care toţi să se angajeze să ducă o campanie electorală curată şi în conformitate cu legea", se mai arată în comunicatul partidului Maiei Sandu.

Contactat de TVR MOLDOVA, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova, Vitalie Gamurari, a declarat că deocamdată nu a văzut conţinutul celor două sesizări, dar şi că acestea ţin de competenţa organelor respective şi nu comentează acele presupuse acţiuni de corupere. 

"Noi de ficare dată am vorbit că campania electorală trebuie să înceapă atunci când este preconizată conform legislaţiei, am vorbit despre codul de conduită, atunci ar fi fost nepotrivit din partea noastră ca să mergem pe această cale. Organele date vor da răspunsul asupra sesizărilor. Eu nu vreau să comentez", a spus Gamurari.