ACTUALITATE

Parlamentul Republicii Moldova a înăsprit sancţiunile pentru profanarea mormintelor

post-img

Parlamentul Republicii Moldova a înăsprit sancţiunile pentru profanarea mormintelor. În şedinţa plenară de astăzi, a fost aprobat în două lecturi un proiect de modificare a Codului penal şi Codului contravenţional.

Proiectul de lege prevede majorarea sancţiunilor pentru acţiuni de intoleranţă religioasă. Potrivit proiectului, profanarea mormintelor va fi sancţionată cu amenzi de până la 47 500 de lei şi cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 ore la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Totodată, Codul contravenţional va reglementa în calitate de contravenţie acţiunea de profanare a mormintelor. Sancţiunea contravenţională, potrivit proiectului, va fi de până la 1 800 de lei.

”Sancţiunile prevăzute, pe moment, de legislaţia penală şi contravenţională nu descurajează comiterea unor asemenea fapte pe viitor, motiv pentru care se propune o agravare a răspunderii survenite pentru comiterea unor fapte care manifestă intoleranţa religioasă şi lipsa de respect faţă de sentimentele persoanelor ataşate de valorile religioase. Proiectul reprezintă o manifestare publică suplimentară a intenţiei autorităţilor de a contracara orice manifestări de intoleranţă religioasă pe teritoriul său, fiind elaborat ca o reacţie la tendinţele sociale existente atât la nivel naţional, cât şi internaţional prin care se atestă o sporire îngrijorătoare a numărului de incidente cu tentă religioasă”, se menţionează în nota informativă a proiectului al cărui autor este Guvernul.

Legea va intra în vigoare la data publicării în ”Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.