ACTUALITATE

Parlamentul European apreciază progresele făcute de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia

post-img

Parlamentul European salută progresele înregistrate de Ucraina, Republica Moldova şi Georgia pe calea integrării europene şi a adoptat recomandările pentru dezvoltarea Parteneriatului Estic, în preajma summit-ului din 24 noiembrie.

În rezoluţia adoptată în ajun se menţionează că ţările din vecinătatea estică a UE, precum Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, au desfăşurat reforme serioase şi acum beneficiază de comerţ liber şi regim liberalizat de vize cu UE.

În acelaşi timp, parlamentarii europeni s-au pronunţat pentru criterii clare pentru cooperarea viitoare, subliniind că nu vor mai fi ratificate niciun fel de acorduri ale UE cu ţările are nu respectă valorile europene şi intimidează pe apărătorii drepturilor omului şi pe jurnalişti.

Printre recomandările pentru summit-ului Parteneriatului Estic se numără crearea unui fond fiduciar pentru Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, care va combina resursele donatorilor publici şi privaţi pentru investiţii în proiecte care vizează îmbunătăţirea structurilor socio-economice. 

Eurodeputaţii s-au pronunţat şi pentru crearea modelului "Parteneriatul Estic +" pentru ţările asociate care au făcut progrese semnificative în reformele legate de UE, pentru a le oferi posibilitatea de a adera la uniunea vamală, comunitatea energetică şi la cea digitală sau chiar la spaţiul Schengen şi eliminarea tarifelor de roaming.

Ei propun summit-ului să sprijine reforme economice din cele trei ţări, care vizează eliminarea treptată a monopolurilor, limitarea rolului oligarhilor, prevenirea spălării banilor şi a evaziunii fiscale.

De asemenea, Parlamentul European recomandă menţinerea presiunii colective asupra Rusiei pentru soluţionarea conflictelor în Ucraina de Est, pe teritoriile ocupate din Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria.

Rezoluţia a fost adoptată cu 519 voturi, împotrivă au votat 114 deputaţi europeni şi 47 s-au abţinut. Documentul va fi transmis Comisiei Europene şi Consiliului Europei.