ACTUALITATE

Parcul „Alunelul” din Chişinău ar putea fi redenumit în „Bucureşti”

post-img

Parcul „Alunelul” din Chişinău ar putea fi redenumit în Parcul Bucureşti. Cu această propunere a venit ieri consilierul PL Veronica Herţa în cadrul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău.

Iniţiativa vine drept recunoştinţă pentru susţinerea şi sprijinul venit din partea României, după ce Primăria sectorului 6 a municipiului Bucureşti va dona 846 de mii de euro pentru lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul" din sectorul Buiucani, Chişinău.

Fracţiunea socialiştilor s-a opus, însă, acestei iniţiative. Totuşi, un proiect separat în acest sens va fi elaborat şi urmează a fi suspus votului într-o altă şedinţă a Consiliului.
 
Amintim că ieri, CMC a aprobat acceptarea donaţiei în valoare de 846 mii Euro din partea Primăriei sectorului 6 a municipiului Bucureşti, pentru lucrările de reabilitare a Parcului „Alunelul" din sectorul Buiucani, prevăzute pentru etapa a II-a.

Reabilitarea spaţiului public prevede: construcţia unei fântâni arteziene, instalarea iluminatului nocturn decorativ, precum şi a sistemului de irigare a gazonului, amenajarea unui teatru de vară, a terenurilor de joacă şi sport, dar şi mobilier urban.
 
Valoarea totală a proiectului de reconstrucţie a parcului de la Buiucani este de 948 mii Euro, restul sumei fiind alocată din bugetul municipal.