ACTUALITATE

Papa Francisc, un suveran cu faţă umană

Deschis, carismatic şi jovial. Aţa este privit Papa Francisc de fiecare credincios atins de blândeţea şi grija Sfântului Părinte. A câştigat în scurt timp o popularitate imensă. Deşi e suveran pontif, latura sa umană, caldură vorbelor rostite dărâmă orice barieră în relaţia directă cu oamenii obişnuiţi.

Fiecare apariţie publică a Papei Francisc declanşează o explozie de bucurie. Peste tot în lume credincioşii îl primesc cu braţele deschise. Toţi vor să ajungă cât mai aproape de el, să primească binecuvântarea lui. Din mulţime mereu îi sunt întinşi copii pe care să-i atingă.

Precum un bunic blând şi povăţuitor, le vorbeşte celor mici cu mult calm, îi ascultă şi îi sfătuieşte. La un moment dat, un băieţel l-a întrebat dacă tatăl lui, care nu credea în Dumnezeu, dar şi-a botezat copiii, a ajuns în ceruri după moarte.

În discursurile sale de la întâlnirile cu copii, Papa Francisc predică în cuvinte simple, uşor de înţeles de cei mici.

În cei şase ani de pontificat, Papa Francisc a ajuns un personaj public mai popular decât orice vedetă de cinema. Gesturile sale, chiar şi cele mai mărunte, au atras atenţia celor care intră în contact cu imaginea sa. Este foarte natural, îşi cară singur geanta, se opreşte brusc din drumul cu papamobilul ca să-i binecuvinteze pe credincioşi, în special pe cei bolnavi sau cu dizabilităţi. E carismatic şi jovial. Primeşte cu bucurie daruri simbolice de la oameni şi răspunde generozităţii lor. Pare a fi cel mai admirat om al planetei.

 

"Nu încetaţi să luptaţi pentru o lume mai dreaptă şi mai solidară. Nimeni nu trebuie să rămână indiferent la inegalităţile care încă există în lume. Dragi prieteni, cu siguranţă e necesar să dăruim o pâine cuiva care suferă de foame. E un act de justiţie. Dar există de asemenea o foame mai profundă, o foame de fericire pe care doar Dumnezeu o poate sătura" – Papa Francisc.

În discursurile sale îi aduce mereu în atenţie pe cei sărmani, care au nevoie de ajutor. Nu bravează şi nici nu se preface. La Vatican, ia masa cu oamenii fără adăpost şi le oferă sprijin celor aflaţi în nevoie. Dintr-o călătorie, spre exemplu, s-a întors cu trei familii de refugiaţi musulmani în încercarea de a da un semnal de susţinere şi compasiune faţă de tragedia migranţilor sirieni. Şi deţinuţii sunt îmbraţişati de milostivirea Sfântului Părinte

În mesajele sale, un loc aparte îl ocupă bătrânii rămaşi singuri. Dar, în egală măsură, atinge teme tabu sau arzatoare pentru societate: de la donarea de organe până la practicarea prostituţiei. A căsătorit în avion un cuplu de însoţitori de zbor, a stat de vorbă cu astronauţii aflati pe Staţia Spaţială Internaţională, s-a adresat sutelor de milioane de privitori ai finalei de fotbal american, poartă dialoguri prin reţelele sociale cu vloggerii, iar numele îi va fi gravat la intrarea unui stadion din ţara sa natală, Argentina.