ACTUALITATE

Pandemia provocată de noul coronavirus a afectat situaţia la locul de muncă pentru mulţi dintre angajaţii din Republica Moldova

Pandemia provocată de noul coronavirus a afectat situaţia la locul de muncă pentru mulţi dintre angajaţii din Republica Moldova. Datele Biroului Naţional de Statistică arată că, în primul trimestru al acestui an, peste 33 de mii de basarabeni s-au trezit în şomaj tehnic, la program redus sau chiar în concediu forţat neplătit. Toate datele ni le oferă Sabina Hirianov. Sabina, bună ziua, te ascultăm.

Potrivit datelor oferite de Biroul Naţional de Statistică peste 33 de mii de persoane, adică 4,1 la sută din numărul total de angajaţi din Republica Moldova, au declarat că pandemia le-a afectat locul de muncă. 60 la sută sunt cei care nu au lucrat deloc în această perioadă, 33,5 la sută au muncit cu program redus, iar 28% au muncit de la distanţă.

33,2 MII DE ANGAJAŢI AFECTAŢI DE PANDEMIE
60,6% NU AU LUCRAT DELOC
33,5% AU LUCRAT CU PROGRAM REDUS
28,4% AU LUCRAT DE LA DISTANŢĂ

Cele mai afectate din cauza pandemiei au fost femeile–53,7% şi asta în condiţiile în care ele alcătuiesc 48,3% din personalul angajat. Bărbaţii au fost afectaţi în proporţie de doar 46%, ei ocupând aproape 52% din numărul total de angajaţi. În urma unui sondaj s-a constat că foarte multe femei s-au retras parţial sau total din câmpul muncii pentru a îngriji copiii, după ce şcolile şi grădiniţele s-au închis din cauza pandemiei.

Numărul persoanelor care au avut un loc de muncă, dar care nu au lucrat deloc în trimestrul întâi al acestui an, a crescut de două ori, în comparaţie cu primul trimestru al anului trecut. Ponderea acestora a ajuns de la 2,4% în 2019, la 4,9% în 2020.

Creşterea numărului celor care nu au lucrat este cauzat de măsurile restrictive, impuse odată cu starea de urgenţă. 34 la sută nu au lucrat după ce compania lor şi-a sistat activitatea, 29% au fost nevoiţi să-şi ia concediul anual de odihnă, 28 la sută au fost trimişi în concediu forţat neplătit, iar 6% s-au aflat în şomaj tehnic.

În comparaţie cu primul trimestru al anului 2019, în acest an numărul lucrătorilor în concedii fără plată s-a mărit de 3,5 ori, al celor în concedii anuale au crescut de 2,9 ori, iar al celor aflaţi în şomaj tehnic - de 1,6 ori. Numărul persoanelor care au muncit de la domiciliu a crescut cu 2,5 ori în acest an, comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Fiecare a doua persoană din cei care au lucrat la domiciliu declară că a muncit 40 de ore pe săptămână, şi chiar mai mult.

Numărul lucrătorilor care au trecut la un program redus, în primul trimestru al acestui an, s-a ridicat la 51 de mii. 5,2% la sută dintre aceştia au spus că asta s-a întâmplat din cauza lipsei clienţilor sau a comenzilor.