ACTUALITATE

Pacienţii cu COVID-19 ar putea fi internaţi la sanatoriile de la Vadul lui Vodă, anunţă primarul de Chişinău

post-img

Sanatoriile de la Vadul lui Vodă ar putea fi utilizate pentru izolarea persoanelor infectate de COVID-19. Despre acest lucru a comunicat primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, într-o postare pe facebook.

„În discuţiile avute azi cu reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) am abordat mai multe subiecte, dar şi necesităţi pentru a face faţă situaţiei de criză în care ne-am pomenit din cauza pandemiei. Am comunicat despre acele măsuri care suntem gata să le întreprindem , realizând toate scenariile posibile şi care ne-ar permite să salvăm cât mai mulţi oameni: 1. Măsuri de izolare a celor infectaţi. Am putea utiliza sanatoriile de la Vadul lui Vodă. Urmează sa verificăm dacă aceste obiective corespund normelor sanitare; 2. Intenţia de a procura teste pentru depistarea coronavirus; 3. Dotarea tuturor instituţilor medicale cu toate cele necesare şi pregătirea personalului medical; 4. S-a decis continuarea discuţiilor cu reprezentanţii OMS, privind acţiunile pe care municipalitatea urmează sa le întreprindă in contextul pandemiei de Covid-19”, a scris Ion Ceban.

Precizăm că la Vadul lui Vodă sunt două sanatorii. Până în prezent, în Republica Moldova 125 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu COVID-19.