ACTUALITATE

Organizaţiile de tineret vor beneficia de sprijin financiar din partea statului

post-img

Statul urmează să acorde organizaţiilor de tineret un sprijin financiar pentru dezvoltarea organizaţională şi implementarea proiectelor orientate spre realizarea activităţilor acestora. Banii vor fi distribuiţi în limita resurselor financiare alocate în bugetul de stat şi/sau în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a decis, în şedinţa de astăzi, să propună plenului Parlamentului aprobarea în prima lectură a proiectului de modificare a Legii nr. 215/2016 cu privire la tineret.

Sprijinul financiar se va realiza prin finanţare nerambursabilă, iar beneficiarii vor fi selectaţi în urma unui concurs public, organizat de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul tineretului sau de autorităţile APL.

Proiectul prevede şi scutirea de plata chiriei a organizaţiilor necomerciale de tineret cu statut de utilitate publică care au apelat la spaţiile autorităţilor/instituţiilor finanţate de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Documentul mai prevede dreptul tinerilor la implicarea în procesul decizional de nivel local, privind programele şi oportunităţile de dezvoltare a acestora, dar şi în procesul de elaborare şi implementare a politicilor publice de tineret.

Iniţiativa legislativă aparţine unui grup de deputaţi, membri ai Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media.

Proiectul urmează a fi dezbătut în plenul Parlamentului.