ACTUALITATE

Ordin de la ministrul de Interne: va fi interzisă oprirea şi verificarea vehiculelor în lipsa temeiurilor legale

post-img

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a semnat Ordinul cu privire la asigurarea respectării prevederilor actelor normative în domeniul controlului traficului rutier. Ordinul este menit să asigure respectarea de către angajaţii Poliţiei a normelor privind oprirea vehiculelor şi neadmiterea abuzurilor în activitate.

Astfel, va fi interzisă oprirea şi verificarea vehiculelor în lipsa temeiurilor legale. Totodată, la oprirea vehiculului poliţiştii vor fi obligaţi să informeze conducătorii auto cu privire la nume, funcţie şi temeiul legal al opririi, şi vor prezenta legitimaţia de serviciu.

De asemenea, unităţile de supraveghere a traficului vor fi amplasate numai în locuri vizibile, fiind interzisă practica anterioară de staţionare în spaţii ascunse conducătorilor auto.

Măsura adoptată se înscrie în obiectivul prioritar al viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne Andrei Năstase de asigurare plenară a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi de prevenire a abuzurilor din partea instituţiilor de drept, inclusiv a structurilor subordonate MAI. Totodată, prin amplasarea strict la vedere a unităţilor de supraveghere se urmăreşte întărirea componentei de prevenţie.