ACTUALITATE

Oraşul Soroca este în top după numărul de infectări cu Covid-19

Autorităţile locale din toată Republica Moldova sunt în alertă. La Soroca a fost instituită Comisia pentru Situaţii Excepţionale care a examinat situaţia epidemiologică. Oraşul Soroca este în top după numărul de infectări cu Covid-19. Sunt confirmate deja 5 cazuri.

Pentru a stopa răspândirea virusului, autorităţile au decis sistarea activităţii tuturor transportatorilor de pe raza raionului Soroca. Mai mult, sunt închise pieţele şi centrele comerciale. Este sistat traficul prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina: Soroca – Ţekinovca, Vasilcău – Velikaia Kosniţa, Cosăuţi – Iampol. Pot intra doar persoanele domiciliate sau cu permise de şedere pe teritoriul Republicii Moldova. În pofida măsurilor luate, autorităţile spun că mai sunt cetăţeni iresponsabili care ignoră cu bună ştiinţă restricţiile impuse temporar pentru a stopa răspândirea virusului.

„Problema este ca oamenii nu vor sa constientizeze problema in stoparea epidemiei. Mai ales oamenii in etate nu vor sa se conformeze, merg la oficii postale pentru pensii sau alocatii sociale”, a spus SVETLANA PĂUNESCU, preşedinte, Comisia pentru Situaţii Excepţionale Soroca.
 
Pe lângă restricţiile impuse, autorităţile au trecut la dezinfectarea locurilor publice, în special parcurile şi terenurile de joacă pentru copii.

„Totodata, merge masina speciala care stropeste drumurile si orasul cu clor. Concentratul e mare ca sa scapam de infecti”, a declarat ALEXEI PĂTRAŞCU, şeful Secţiei de Înverzire şi Amenajare a Teritoriului, Soroca.
 
În ultimele zile, aproape 300 de persoane din Soroca au venit din afara Republicii Moldova şi sunt monitorizate la domiciliu. Dintre acestea, 123 sunt revenite din Italia.