ACTUALITATE

Opinii: Atât propaganda externă, cât şi cea internă - provocări majore pentru presa din Republica Moldova

post-img

Republica Moldova a pierdut anul trecut patru poziţii în clasamentul mondial al libertăţii presei, potrivit Indexului Mondial al Libertăţii Presei, iar provocările majore în 2017 au fost independenţa jurnalistică şi propaganda externă şi internă, constată experţii în acest domeniu.

Potrivit Radio Chişinău, în 2017 nu s-au înregistrat progrese în domeniul presei în Republica Moldova, o bună parte din mass-media fiind concentrată în proprietatea unor actori politici, constată experţii în domeniu. Deşi legislaţia a fost modificată şi a fost redus numărul de licenţe pe care îl poate deţine o persoană, acest lucru nu a contribuit la demonopolizarea presei, a subliniat directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent Nadine Gogu.

„De iure, au avut loc anumite schimbări, care ar fi trebuit să reducă concentrarea, dar de facto, concentrarea pe anumite segmente chiar s-a amplificat şi asta duce la diminuarea pluralismului de opinii. Vedem aceeaşi politică editorială la posturile de televiziune care au avut un proprietar şi a cesionat licenţa. Putem vorbi despre reducerea concentrării? Mă îndoiesc”, menţionează Gogu.

Propaganda externă provenită din Federaţia Rusă rămâne o provocare, în contextul în care pe frecvenţele naţionale sunt retransmise mai multe posturi ruseşti de televiziune. Un alt fenomen cu care s-a confruntat presa din Republica Moldova este propaganda internă, dar şi ceea ce experţii numesc ”fake news”, adică ştirile false promovate în interese politice.

„Mă refer la propaganda externă, ameninţările informaţionale care vin în special din Federaţia Rusă, dar şi la propaganda internă, pentru că instituţiile mass-media controlate politic în proporţie extraordinar de mare, de peste 70 la sută conform unor estimări, s-au transformat de fapt în instrumente de propagandă în interes politic. Ceea ce se întâmplă în ultima perioadă în Republica Moldova chiar mă îngrozeşte pentru că au apărut o sumedenie de site-uri care se specializează în ”fake news”-uri, prin care este modelat un anumit gen de comportament,” spune directorul Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei.

Un proiect de lege privind combaterea propagandei ruseşti a fost aprobat de Parlament, dar preşedintele Igor Dodon refuză să îl promulge. În opinia mai multor experţi, aceasta nu ar soluţiona problema propagandei ruseşti, fiind necesare ample acţiuni de informare şi instruire a populaţiei.

Jurnaliştii de investigaţie din Republica Moldova s-au confruntat şi în 2017 cu presiuni din partea autorităţilor şi cu încercări de limitare a accesului la informaţie.

Anul trecut, Republica Moldova a pierdut patru poziţii, faţă de rezultatul înregistrat în 2016, şi s-a situat pe locul 80 din 180 de ţări în clasamentul mondial al libertăţii presei, realizat de organizaţia Reporteri fără Frontiere.