Problema justiţiei în R. Moldova nu este faptul că judecătorii nu sunt aleşi direct de către popor, ci că aceasta este controlată politic şi nu este independentă. Declaraţia a fost făcută de către directorul Institutului pentru Iniţiative Strategice, Vladislav Kulminski, invitat al emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.
Analistul Roman Mihăieş consideră că iniţiativa Partidului Democrat, alegerea directă a judecătorilor în R. Moldova, e o împotrivire foarte mare, însă care în unele ţări, precum SUA, Japonia, Elveţia, funcţionează.
„Avem o situaţie critică în justiţie. Vedem rapoartele Comisiei Europene, care sunt foarte dure pe justiţie. Vedem opinia populaţiei prin sondaje, care este, de asemenea foarte dură împotriva justiţiei. Percepţia este că e corupţie totală şi nu se poate face nimic. Trebuie să fie luate măsuri extraordinare. PD-ul vine cu o opinie revoluţionară: să alegem judecătorii, la fel ca şi deputaţii. Este o idee pertinentă, dar depinde foarte mult cum va fi implementată. Ar trebui să se ţină cont de câteva aspecte. În primul rând, ar trebui să fie interzisă finanţarea campaniei judecătorilor. Să aibă bani doar din buget. În al doilea rând, ca să economisim bani, cea mai bună soluţie ar fi ca judecătorii să fie aleşi împreună cu primarii de oraşe în cadrul alegerilor locale ca să nu cheltuim şi să facem două campanii electorale”, a mai adăugat Roman Mihăieş.
Comentatorul politic este de părere că marele avantaj al alegerii unui judecător de către cetăţeni, este faptul că el este dependent doar de aceşti cetăţeni din circumscripţie şi nu depinde de firme, deputaţi, miniştri, oameni de afaceri, etc.
Ziaristul Alecu Reniţă, deputat în primul Parlament, consideră că iniţiativa democraţilor nu este soluţia salvatoare. „Sunt o sumedenie de domenii unde problemele sunt legate strict de o meserie. Meseria înseamnă să creşti o elită care să ridice prestigiul domeniului. Sunt un şir de procese care trebuiesc analizate foarte atent, iar noi care pledăm pentru statul de drept, trebuie să înţelegem că aici sunt foarte multe elemente care nu pot fi abordate prin prisma populismului. Populismul este foarte dăunător şi noi ne-am convins, fie în perioada interbelică când a adus la putere şi în Germania, şi în Uniunea Sovietică indivizi care au făcut prăpăd şi din ţările lor, şi din Europa. Pe urmă vedem că populismul a dus şi la colapsul Uniunii Sovietice. Şi acum vedem, şi campionul care este al populismului, preşedintele R. Moldova, care nu are nimic cu domeniul, cu realităţile şi cu necesităţile ţării”.
Directorul Institutului pentru Iniţiative Strategice, Vladislav Kulminski, declară că niciun partid politic nu a promovat nişte reforme foarte serioase în sectorul justiţiei din Republica Moldova. Cu toate acestea, Kulminski crede că iniţiativa Partidului Democrat este pur şi simplu praf în ochii alegătorilor. „Problema cheie în acest sector nu este faptul că judecătorii nu sunt aleşi direct de către popor. Problema cheie este foarte simplă: că acest sector totalmente este controlat politic, că acest sector nu este independent, că acest sector îndeplineşte toate comenzile politice care vin de sus şi care este partidul care controlează acest sector ? Partidul Democrat. Înseamnă că PD vrea să vină cu o iniţiativă revoluţionară care cumva ar diminua acest control asupra sistemului judecătoresc în R. Moldova?”
Vladislav Kulminski mai precizează că sunt două instituţii de stat: judecătoria şi procuratura, care stau la baza puterii Partidului Democrat în R. Moldova. „În ultimul timp lumea în R. Moldova vorbeşte foarte mult despre furtul miliardului, despre raportul Kroll care nu a fost publicat, despre privatizarea frauduloasă a companiei Air Moldova, despre toate schemele de corupţie care există la preşedinţie şi care există în companiile de stat. Lumea vorbeşte foarte mult despre schimbarea sistemului electoral, despre faptul că relaţia noastră cu Uniunea Europeană este aproape neexistentă şi că partenerii noştri de dezvoltare, inclusiv SUA, ne critică foarte mult şi foarte dur. Şi eu cred că va veni timpul când România, cel mai bun partener al R. Moldova va critica toate procesele nedemocratice care se întâmplă în R. Moldova. De aceea partidul de guvernământ trebuie să schimbe acest fond informaţional negativ şi să propună câteva idei care ar crea impresia reformelor care sunt implementate foarte serios. Aceasta este una dintre aceste idei care sunt aruncate în societate ca să fie discutate, dezbătute, inclusiv de experţi, de parlament etc. Dar eu pot să vă asigur că această idee nu va fi implementată în Republica Moldova niciodată, pentru că în lume sunt doar patru ţări unde aşa ceva există şi R. Moldova pur şi simplu nu este gata pentru aşa ceva”.