ACTUALITATE

Opinie: Orice program naţional pe care îl are România nu trebuie să se oprească la Prut

post-img

”Orice program naţional pe care îl are România nu trebuie să se oprească la Prut, dar trebuie să treacă Prutul şi respectiv să ajute la integrarea sistemeor şi proceselor care funcţionează în Republica Moldova cu cele din România”, este declaraţia lui Mihai Godea, fost consilier pe politici de securitate în Guvernul Filip, exprimată în cadrul emisiunii Punctul pe AZi, de la TVRMOLDOVA.

Veaceslav Ioniţă, expert economic, IDIS Viitorul: ”Republica Moldova, deja de mai mulţi ani, are economia în euro, iar toate tranzacţiile Băncii Naţionale sunt în dolari. Ţara care ne poate ajuta să facem această conversie de la dolari la euro este România, pentru că ea a făcut lucrul acesta înainte de integrarea în Uniunea Europeană. Noi trebuie pur şi simplu să solicităm ca să ne ajute în acest proces. Este un proces care poate dura un an, doi, el poate sună aşa simplu că am trecut de la dolar la euro, dar asta sigur va dura.”
 
Mihai Godea, fost consilier pe politici de securitate în Guvernul Filip: ”Îmi amintesc discuţiile de prin 2010, 2011, pe care le aveam cu factori de decizie de la Bucureşti, când le spuneam că Republica Moldova nu trebuie privită ca stat aparte, ci ca parte a României din punct de vedere al infrastructurii, al sistemelor care funcţionează în Republica Moldova, despre integrarea acestora cu sisteme româneşti. Încetul cu încetul lucrurile se realizează, pentru că Unirea, indiferent că va fi destin, că va fi finalitate, ea se va produce.”

Şi nu este totuna cum va fi Republica Moldova în acel moment istoric. Pentru că ar fi bine ca şi Republica Moldova, dar şi România să fie pregătită, punctează Mihai Godea.

Cât priveşte domeniul sănătăţii, Tatiana Gorelco, şef secţie, Institutul Mamei şi Copilului, a menţionat că sunt un şir de proiecte în ceea ce priveşte dezvoltarea ştiinţifică, colaborări în acest sens, seminare, congrese şi conferinţe comune.

Într-o intervenţie prin telefon, Iurie Leancă, viceprim-ministru pentru Integrarea Europeană, a delarat că mereu a insistat pe o teză, care este un adevăr în viziunea lui.

”Integrarea noastră în UE poate fi realizată doar cu România şi prin România. Doar prin România putem deveni parte componentă a aceleaşi pieţe energetice, doar prin România ne putem conecta la autostrăzile europene, doar cu România putem face aşa încât drumul spre UE să fie mai scurt”, a conchis viceprim-ministrul pentru Integrarea Europeană.