ACTUALITATE

Opinie. Lecţia pe care trebuie să o învăţăm, după Unirea Principatelor Române din 1859, este simplă: Unirea face puterea!

post-img

Lecţia pe care trebuie să o percepem şi să o învăţăm astăzi, la 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, numită şi Mica Unire, este că Unirea face puterea. De această părere este Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care a intervenit, prin telefon, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi.

„Lecţia e simplă. În cuvintele lui Kogălniceanu e tot sensul ei: Unirea face puterea. În lumea asta e o competiţie între ţări, naţiuni şi popoare. Popoarele cele mai puternice sunt acelea care reuşesc întru ideea de unitate să construiască, să muncească temeinic şi să ducă acest mesaj. Noi am fost o ţară de ţări, de participate separate, vechi voievodate. Şi am învăţat că unirea face puterea. Haideţi să urmăm exemplu, să-l luăm pe Kogălniceanu, pe Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza şi să încercăm să dovedim lumii că avem putere prin unire”.

Istoricul Gheorghe Negru spune că noţiunile şi ideile apărute în cadrul evenimentelor din 1859 sunt şi astăzi actuale.

„Trebuie să ţinem cont că evenimentele din 1859, toate ideile exprimate atunci, noţiunile cele mai utilizate atunci „unire”, „independenţă”, „influenţă geopolitică”, „ingerinţe ale imperiului ţarist în politica internă”, ele sunt astăzi poate mai actuale ca niciodată. Noi nu putem astăzi să nu cunoaştem aceste evenimente, nu putem mişca, nu putem realiza unirea dacă nu cunoaştem evenimentele din trecut”.

„Toate evenimentele naţionale, culturale, care s-au petrecut în spaţiul nostru după 1859, inclusiv în Basarabia, toate pornesc de aici. Atunci au fost enunţat toate ideile, noi nu facem şi nu am făcut până în ziua de azi decât să reluăm aceste idei, să le rediscutăm într-un nou context politic şi să înnodăm acel fir care a fost rupt în 1812. Toată istoria noastră se află sub semnul acelei uniri din 1859”, mai spune Negru.

Istoricul Ion Negrei spune că, conducătorul şi înfăptuitorul Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza, deşi a domnit o perioadă relativ scurtă, a reuşit să facă multe.

„S-a întemeiat şi s-a pus bazele Academiei Române. S-au făcut reforme, a fost un moment când a explodat societatea românească, şi a pus bazele moderne şi a pornit nişte ritmuri de dezvoltare”, a declarat Ion Negrei.