ACTUALITATE

ONU: 9 septembrie - Ziua internaţională pentru protejarea educaţiei împotriva atacurilor

post-img

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a proclamat 9 septembrie drept Ziua internaţională pentru protejarea educaţiei împotriva atacurilor ("International Day to Protect Education from Attack"), adoptând în acest an o rezoluţie ce reafirmă dreptul la învăţământ pentru toţi şi importanţa asigurării unui mediu sigur pentru educaţie, potrivit site-ului instituţiei, www.un.org, potrivit Agerpres.

În proclamarea Zilei internaţionale pentru protejarea educaţiei împotriva atacurilor, ONU transmite un mesaj clar cu privire la importanţa protejării şcolilor şi siguranţei pentru elevi şi educatori şi asupra necesităţii de a menţine educaţia în prim-planul agendei publice. Aceasta rămâne o prioritate, în timp ce guvernele continuă să se lupte cu pandemia de COVID-19, care a dus la închiderea şcolilor pentru mai mult de 90% din populaţia şcolară şi studenţească din lume, în 2020, în primul an al pandemiei.

"Pe măsură ce lumea luptă pentru a contracara pandemia COVID-19, copiii şi tinerii din zonele de conflict rămân printre cei mai vulnerabili la impactul său devastator. Trebuie să ne asigurăm că ai noştri copii au un mediu sigur în care să înveţe cunoştinţele şi abilităţile de care au nevoie pentru viitor", spune secretarul general al ONU, António Guterres, într-un mesaj de Ziua internaţională pentru protejarea educaţiei împotriva atacurilor.

Ziua a fost instituită printr-o decizie, în unanimitate, a Adunării Generale a ONU, care a solicitat UNESCO şi UNICEF să conştientizeze situaţia dificilă a milioane de copii care trăiesc în ţările afectate de conflicte armate. Rezoluţia de proclamare a Zilei internaţionale pentru protejarea educaţiei împotriva atacurilor a fost prezentată de statul Qatar şi susţinută de alte 62 de ţări, mai notează https://www.un.org.

Potrivit rezoluţiei ONU, guvernele au responsabilitatea principală de a oferi protecţie şi de a asigura tuturor elevilor educaţie de calitate incluzivă şi echitabilă la toate nivelurile, în special celor aflaţi în situaţii vulnerabile. În plus, documentul subliniază necesitatea intensificării eforturilor şi a creşterii finanţării pentru promovarea unui mediu educaţional sigur şi de protecţie în situaţii de urgenţă umanitară, luând toate măsurile necesare pentru a proteja şcolile, cursanţii şi personalul didactic de eventuale conflicte armate.

UNESCO şi UNICEF vor facilita respectarea anuală a acestei Zile în strânsă colaborare cu partenerii din interiorul şi din afara sistemului ONU. Lucrând în prima linie în ţările afectate de conflicte, entităţile ONU au asigurat mult timp asistenţă statelor membre în consolidarea capacităţii lor de a oferi acces la oportunităţi educaţionale de calitate pentru toţi în perioade de criză.

În întreaga lume, atacurile asupra copiilor continuă fără întrerupere, întrucât părţile aflate în conflict încalcă una din regulile de bază ale războiului: protecţia copiilor. Situaţia prelungită a conflictelor de astăzi afectează viitorul unor generaţii întregi de copii. Fără acces la servicii educaţionale, o generaţie de copii care trăieşte în conflict va creşte fără educaţia, cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a contribui la economiile ţărilor lor.

Dreptul unui copil la educaţie nu poate fi protejat în zonele de conflict fără ca educaţia însăşi să fie protejată. În afara şcolii, copiii sunt ţinte uşoare pentru abuz, exploatare şi recrutare de către forţe armate şi grupuri infracţionale. Şcoala ar trebui să ofere un spaţiu sigur în care copiii să poată fi protejaţi de ameninţări şi crize.

Ziua internaţională pentru protejarea educaţiei împotriva atacurilor atrage atenţia asupra situaţiei a peste 75 de milioane de tineri cu vârste între 3 şi 18 ani care trăiesc în 35 de ţări afectate de conflicte şi asupra nevoii lor urgente de sprijin educaţional. De asemenea, se exprimă îngrijorarea cu privire la efectele violenţei continue asupra acestor copii şi la capacitatea lor de a avea acces la educaţie, în contextul nevoilor elevilor ale căror unităţi şcolare au fost închise temporar din cauza pandemiei de COVID-19.