ACTUALITATE

Olesea Stamate: Ministrul Justiţiei „torpilează” şedinţa CSM

post-img

Şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii nu a avut loc din cauza lipsei de cvorum, iar de acest lucru se face vinovat ministrul Jusitţiei, Fadei Nagacevschi. Acestea reies dintr-o postare pe Facebook a fostului ministru al Justiţiei, Olesea Stamate, care a mai menţionat că Fadei Nagacevschi nesocoteşte opinia Curţii de la Veneţia cu privire la respectarea mandatului constituţional al CSM.

„Fadei ştie să invoce Comisia de le Veneţia doar când îi convine. Acum, când trebuie să-l protejeze pe Sternioală (probabil şi alţi prieteni din sistem), când trebuie să ducă încet încet situaţia spre o nouă adunare a judecătorilor, ca să poată trage sfori sa fie aleşi alţi judecători, mai obedienţi, în CSM, el se face ca plouă”, a scris Olesea Stamate.

Fostul ministru a precizat că judecătorii care nu au participat la adunările precedente ale CSM sunt intimidaţi. 

„Şi dacă nu ar fi sufiecient, Asociaţia Judecătorilor vine cu un mesaj către Ministerul Justiţiei, solicitând ca acesta să iniţieze discuţii cu factorii de decizie din sistemul judecătoresc pentru a ieşi din impasul din ultima perioadă”, scrie în postarea Olesei Stamate, care a menţionat că „impasul” ar fi constituit de fapt din „deciziile controversate ale unor judecători pe marginea contestării actelor emise de CSM sau de deciziile cu privire la adunarea, vădit ilegala, a judecătorilor”.

Potrivit Olesei Stamate, judecătorii oneşti şi profesionişti continuă să lucreze ca şi până acum, nu simt vreun impas, ci doar  presiuni din partea celor ce nu au reuşit să-i atragă în jocurile politice.

„Ministrul ”tehnocrat şi apolitic” execută ordinele de sus şi nici nu-şi pune întrebări referitoare la impactul acţiunilor sau inacţiunilor sal”, a conchis Olesea Stamate.