ACTUALITATE

Olesea Stamate: Dacă reforma justiţiei nu e posibilă, atunci coaliţia de guvernare nu mai are sens

post-img

Ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, spune că coaliţia de guvernare a fost creată anume pentru a reforma justiţia, iar dacă acest lucru nu este posibil, atunci coaliţia nu mai poate exista şi nici nu are sens. Declaraţiile au fost făcute la emisiunea Cutia Neagră de la TV8.

„Ori noi ne asumăm reforma aceasta, ori nu ne jucăm de-a ţara”, spune ministrul.

Potrivit lui Stamate, voinţa politică în reformarea justiţiei se va vedea la moţiunea de cenzură.

Find întrebată dacă cade Guvernul, Olesea Stamate a răspuns: „Nu ştiu. Să vedem. Riscuri sunt întotdeanuna, dar riscuri sunt şi atunci când încerci într-adevăr să faci ceva”.

Ministrul Justiţiei a mai declarat că niciodată negocierile pe anumite aspecte ale reformei justiţiei nu au fost simple: „Suntem acuzaţi că nu ne-am consultat, ceea ce nu este adevărat.”

Totodată, Stamate a dat asigurări că pe viitor, toate şedinţele de la asemenea concursuri nu vor mai avea loc fără cameră şi fără prezenţa presei.