ACTUALITATE

UPDATE. Directorul Centrului de Medicină Legală, reţinut. Este vizat în dosare despre expertize trucate şi contabilitate neagră

post-img

UPDATE 12.30. Directorul Centrului de Medicină Legală a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, în dosarele ce vizează expertizele trucate, contabilitatea neagră şi corupţia din instituţie. Acesta urmează să fie escortat la Procuratura Anticorupţie pentru a fi audiat.

Tot astăzi, procurorii vor cere instanţei de judecată arestarea preventivă a şase legişti din cei 10 reţinuţi acum două zile. Patru dintre ei colaborează cu ancheta şi urmează să fie cercetaţi în stare de libertate. Aceştia sunt învinuiţi de organizarea unei scheme infracţionale, prin intermediul căreia ar fi dobândit ilicit mijloace băneşti ce reprezentau plăţi pentru serviciile de expertiză judiciară.

Banii ar fi fost pretinşi pentru formularea unor concluzii denaturate în rapoartele de expertiză, întocmite în legătură cu examinarea cauzei morţii, iar aceste plăţi variau între 900 şi 10 000 lei şi nu erau contabilizate în casieria instituţiei. Prin urmare, sumele indicate ar fi fost împărţite între cei care prestau serviciile menţionate.
 
În cadrul percheziţiilor desfăşurate de ofiţeri şi procurori, de la domiciliile celor vizaţi au fost ridicate zeci de mii de euro şi de lei, bijuterii din aur, precum şi înscrisuri de ciornă ce ar reprezenta contabilitatea neagră sau banii care nu ajungeau în casieria instituţiei. Totodată, provenienţa bunurilor şi mijloacelor băneşti ridicate urmează a fi stabilită în cadrul anchetei.
 
Pe faptele enunţate au fost pornite două cauze penale – pentru corupere pasivă şi escrocherie, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă până la 15 ani de închisoare cu amendă de până la 500 000 de lei şi privarea dreptului de a ocupa funcţii pe o perioadă de până la 15 ani.

Amintim că acum două zile, zece angajaţi ai Instituţiei Medicale Sanitare Publice ”Centrul de Medicină Legală” au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA. O urmărire penală a fost pornită în urma materialelor jurnalistice, dar şi a materialelor acumulate de CNA. Cei zece angajaţi sunt suspectaţi că, folosindu-se de situaţia de serviciu, ar fi organizat o schemă infracţională prin intermediul căreia ar fi dobândit ilicit mijloace băneşti ce reprezentau plăţi pentru serviciile de expertiză judiciară.