ACTUALITATE

Oficialii români şi americani au discutat despre organizarea, la Washington, a următoarei runde de dialog strategic România-SUA

post-img

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Dan Neculăescu a avut miercuri o convorbire telefonică cu asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Karen Donfried, discuţia abordând dinamica relaţiei bilaterale, cu accent pe organizarea, la Washington, a următoarei runde de Dialog Strategic bilateral, informează MAE de la Bucureşti, potrivit CaleaEuropeana.ro.

Cei doi oficiali au convenit asupra intensificării eforturilor în vederea aprofundării dialogului pe dimensiunile strategică şi economică şi au avut un schimb de vederi privind evoluţiile de securitate din regiune şi la nivel internaţional, notează sursa citată.

Cu acest prilej, s-a remarcat convergenţa de opinii în ceea ce priveşte necesitatea consolidării pe mai departe a relaţiei transatlantice.

Secretarul de stat Dan Neculăescu a reiterat importanţa asigurării unei creşteri a prezenţei americane în România atât din perspectivă militară, cât şi economică.

Totodată, a abordat posibilităţile de susţinere comună, prin acţiuni şi proiecte concrete, a partenerilor din Vecinătatea Estică, un accent aparte fiind pus pe Republica Moldova.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat şi despre importanţa coordonării bilaterale pe teme cu relevanţă strategică, cum ar fi promovarea stabilităţii în regiune, creşterea rezilienţei partenerilor şi asigurarea securităţii energetice a acestora. 

La finalul discuţiei, secretarul de stat Dan Neculăescu a reiterat importanţa pe care România o acordă aprofundării în continuare a Parteneriatului Strategic cu SUA, Karen Donfried exprimând la rândul său ataşamentul SUA faţă de parteneriatul strategic special cu România.

România şi Statele Unite au marcat, la 13 septembrie, zece ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI şi de la semnarea acordului privind sistemul antirachetă. Anul viitor, pe 11 iulie 2022, România şi SUA vor aniversa 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic.

În contextul adoptării Declaraţiei Comune a fost decisă constituirea unui Task Force pentru implementarea acesteia. Misiunea principală a Task Force-ului o reprezintă stabilirea obiectivelor şi direcţiilor de acţiune pentru extinderea şi aprofundarea cooperării bilaterale.