ACTUALITATE

Oazu Nantoi, apel către ÎPS Mitropolitul Vladimir: O zi de rugăciune pentru pace în Ucraina

O zi de rugăciune pentru pace în Ucraina. Este apelul făcut de Papa Francisc după intensificarea activităţilor militare din estul Europei. Mesajul Suveranului Pontif a trezit curiozitatea lui Oazu Nantoi care se întreabă dacă cu o asemenea iniţiativă va veni şi ÎPS Mitropolitul Vladimir. Nantoi a precizat că declaraţia sa nu este una politică ci a fost făcută cităm ... ca pământean.

Într-o conferinţă de presă, Oazu Nantoi a dat citit o scrisoare deschisă adresată Mitropolitului Vladimir. Nantoi a declarat că este obligaţia morală a Mitropoliei Moldovei să i-a atitudine faţă de tensiunile de la frontiera Ucrainei şi să facă apel către pace şi unitate.

OAZU NANTOI deputat PAS: „Consider că este obligaţiunea morală şi a Mitropoliei Moldovei pe lângă Papa de la Roma să contribuie prin luarea atitudinii faţă de riscul declanşării unui război în ţara vecină, să vină cu un apel adresat tuturor cetăţenilor Republicii Moldova de unitate şi solidaritate în baza valorilor creştine. Azi e momentul să ne convingem că Mitropolia Moldovei este cu poporul Moldovei, al Republicii Moldova şi nu este o extensiune ideologică a Bisericii Ortodoxe Ruse.”

Contactat de TVR MOLDOVA pentru a comenta situaţia, Vadim Cheibas, secretarul Mitropolitului Vladimir, a declarat că vor examina această solicitare. Amintim că duminică, Papa Francisc a declarat în tradiţionala sa rugăciune duminicală publică din Piaţa San Pietro că este profund îngrijorat de evenimentele care se desfăşoară în câteva regiuni din estul Ucrainei. Suveranul Pontif a lansat un apel pentru ca ziua de mâine, 26 ianuarie, să fie Ziua Rugăciunii pentru Pace. Apelul de la Vatican l-a făcut pe cetăţeanul Oazu Nantoi să se întrebe care este poziţia Mitropoliei Moldovei în acest caz. Populaţia din Ucraina este majoritar ortodoxă, însă catolicii de rit oriental sunt extrem de prezenţi în vestul ţării, în apropiere de Polonia.