ACTUALITATE

O tânără din R. Moldova confecţionează globuleţe personalizate pentru toate gusturile

Colorate, aurii, mari sau mici, dar mai nou, cu fotografii sau logo-uri personalizate, globuleţele reprezintă principalul decor de pe bradul de Crăciun. O tânără din Republica Moldova confecţionează globuleţe personalizate pentru toate gusturile.

CORINA GAMURARI, reporter TVR MOLDOVA: „Împodobirea pomului de Crăciun este partea cea mai frumoasă a sărbătorilor de iarnă, iar dacă pe lângă decoraţiunile obişnuite vă doriţi unele mai speciale, puteţi opta pentru asemenea globuleţe personalizate, realizate hand-made, care vor da un farmec aparte brăduţului”.

Ideea de a face globuleţe pentru pomul de Crăciun, i-a venit Valeriei înaintea sărbătorilor de iarnă de acum trei ani, când se gândea la un cadou special pentru cei dragi.

VALERIA BURLACU, meşter hand-made: „Întâmplător am găsit un magazin în care am văzut aceste sfere şi mă gândeam cu ce pot să le asortez, ce pot să fac din ele. Am văzut câteva idei pe internet, dar cu diferite echibane în interior: brăduţi, zăpadă. Eu m-am gândit că vreau să fie ceva original şi am încercat să pun nişte fotografii”.

Primele încercări i-au dat mari bătăi de cap tinerei.

VALERIA BURLACU, meşter hand-made: „Iniţial nu mi-a ieşit pentru că nu ştiam cum să măsor corect fotografiile. Ulterior, după mai multe eşecuri am făcut câteva globuleţe şi le-am dăruit celor dragi, de atunci, în fiecare an este o tradiţie pentru mine să fac aceste globuleţe”.

După trei ani de experienţă, Valeria a devenit meşter profesionist. Ea ne-a arătat cum confecţionează decoraţiuni speciale pentru pomul de Crăciun. Pentru a face un globuleţ are nevoie de 20 de minute.

Tânăra are sute de comenzi. Preţurile variază între 55 şi 90 de lei, în funcţie de mărimea globuleţelor.

VALERIA BURLACU meşter hand-made: „Anul acesta este un record pentru mine, nu m-am aşteptat să fie atât de solicitate  pentru că pentru mine este doar un hobby, eu nu fac afacere din aceasta”.

Şi globuleţele obişnuite din magazine sunt destul de căutate. Pentru un aspect estetic, oamenii aleg, de obicei, o gamă monocromă.

EVGHENII GUŞAN şef secţia "produse de sezon": „Asortiment de globuleţe avem destul de vast, la fel este după mărimi, începând de la 12 şi terminând cu 180 de cm, preţurile la fel variază de la 20 până la 600 de lei cele mai scumpe. Cumpărătorii vin după o anumită nuanţă de culori, de aceea mai mult acum preferă nuanţele de roşu, negru, auriu, puţin albăstrui, tot este o nuanţă întrebată”.

Obiceiul de a împodobi bradul datează încă din perioada Imperiului Român. Tot atunci a apărut şi tradiţia de a face daruri de Crăciun.