ACTUALITATE

Noul şef al Poliţiei de Frontieră a fost prezentat echipei

post-img

Noul şel al Poliţiei de Frontieră Rosian Vasiloi a fost prezentat echipei manageriale de către viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase. În acest sens, astăzi la sediul instituţiei a fost convocată o şedinţă de lucru.

Ministrul Năstase a adresat felicitări domnului Rosian Vasiloi, încredinţându-l de tot sprijinul necesar în asigurarea şi fortificarea frontierei de stat.

„Ne aflăm astăzi aici pentru a marca un nou început în dezvoltarea instituţională a Poliţiei de Frontieră. În calitate de viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne care şi-a asumat reclădirea statului de drept, văd în Poliţia de Frontieră un pilon esenţial pentru eradicarea fenomenului contrabandei care a secătuit bugetul ţării noastre de sume colosale, care puteau fi folosite în folosul oamenilor, nu în folosul unor grupări criminale. Noul şef al IGPF este un profesionist cu experienţă în sistem, dar a activat şi în zona societăţii civile, îndeplinind toate criteriile meritocratice şi de integritate pentru a ocupa o funcţie de o asemenea anvergură. Sunt convins că dumnealui va face din combaterea traficului ilicit de orice fel prioritatea nr.1 în fruntea Poliţiei de Frontieră. Însă cea mai importantă misiune a Poliţiei de Frontieră este să devină o instituţie prietenoasă cu cetăţeanul onest!” a declarat domnul Andrei Năstase.

La rândul său, noul şef al IGPF Rosian Vasiloi a mulţumit pentru încrederea acordată, odată cu numirea sa în funcţie de o mare responsabilitate, şi a exprimat convingerea că împreună cu echipa va readuce Poliţia de Frontieră în rândul instituţiilor care servesc cetăţeanul. Totodată, dumnealui a subliniat unele aspecte din mesajul ministrului al Afacerilor Interne:

”Au fost trasate câteva priorităţi de dezvoltare instituţională şi în cel mai scurt timp aceste priorităţi vor prinde contur într-un larg spectru de activităţi, reieşind din acele necesităţi şi aşteptări ale societăţii şi ale oamenilor.”

Rosian Vasiloi a fost numit din data de 18 iulie curent în funcţia de şef al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră pe un termen de cinci ani, la propunerea ministrului Afacerilor Interne Andrei Năstase.