ACTUALITATE

Noul preşedinte al SUA, Joe Biden a vizitat, acum nouă ani, Republica Moldova

Spre deosebire de Donald Trump, Joe Biden a vizitat Republica Moldova. În martie 2011, Biden a venit la Chişinău în calitate de vicepreşedinte al Statelor Unite. Acum nouă ani, în faţa mulţimii adunate în scuarul teatrului de operă şi balet, Biden îndemna guvernarea să lupte împotriva corupţiei şi să reformeze justiţia. Aceste îndemnuri au fost în mare parte ignorate, iar trei ani mai târziu, din băncile moldoveneşti s-a furat un miliard de dolari.

Aeronava cu al doilea cel mai important oficial american a aterizat la Chişinău pe 11 martie 2011. Joe Biden a fost întâmpinat cu onoruri de premierul de atunci, Vlad Filat.

Joe Biden s-a aflat la Chişinău timp de o zi împreună cu soţia sa Jill  şi nepoata Finnegan. Măsurile de securitate au fost asigurate de vreo trei mii de poliţişti şi colaboratori ai Serviciului Pază şi Protecţie de Stat. Pe acoperişuri puteau fi văzuţi lunetişti, iar primăria Chişinăului dat dispoziţie să fie sudate mai multe guri de canalizare de pe traseul coloanei oficiale. Joe Biden a avut atunci numeroase întrevederi cu oficiali de la Chişinău şi chiar a vizitat galeriile de la Cricova. Însă cel mai important moment al vizitei, s-a petrecut în scuarul teatrului de operă şi balet, când vicepreşedintele american s-a adresat mulţimii.

Joe Biden a remarcat ospitalitatea basarabenilor, dar a venit şi cu sfaturi. Despre vizita lui Biden la Chişinău şi-a amintit ieri şi fostul premier Vlad Filat.

O vizită istorică pentru Republica Moldova şi cetăţenii săi care l-au primit cu flori, ovaţii, dar şi cu profunde emoţii pe Joe Biden la Chişinău. Sunt convins că după procedurile de preluare a atribuţiilor de preşedinte al SUA, printre priorităţile mandatului său la Casa Albă se va număra şi Republica Moldova", a scris politicanul pe o reţea de socializare.