ACTUALITATE

Noi reguli de circulaţie pentru automobilele străine, pe teritoriul regiunii transnistrene

post-img

Administraţia separatistă de la Tiraspol intenţionează să extindă până la şase luni perioada de aflare în regiune a maşinilor cu numere străine. Până în prezent, proprietarii automobilelor înmatriculate în afara Transnistriei trebuiau să părăsească teritoriul la fiecare două luni.

 La intrarea în regiune completau o nouă declaraţie vamală cu achitarea unei taxe de 0,18% din costul maşinii.

Iniţiativa mai prevede schimbarea modalităţii de calculare şi achitare a vinietei. Potrivit presei din regiune, se propune ca această taxă să fie achitată doar pentru zilele de aflare în stânga Nistrului, nu la fiecare intrare în regiune.

O altă iniţiativă vizează întreprinderile angajate în activităţi economice externe. În prezent acestea sunt obligate să plătească mai multe tipuri de taxe. Proiectul propune anularea tuturor plăţilor, cu excepţia taxei pentru înregistrare, care va fi majorată însă de la 0,18% la 0,3% din valoarea declarată a mărfurilor.