ACTUALITATE

Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate pentru această seară în mai multe oraşe din România

post-img

Noi proteste antiguvernamentale sunt anunţate, pentru această seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din România. Manifestanţii şi-au dat întâlnire în Piaţa Victoriei, iar apoi vor pleca în marş spre Parlament.

”Ieşim duminică să tragem un semnal de alarmă faţă de asaltul împotriva justiţiei. Hai să fim cu toţii în stradă duminică pentru a da alarma! Tăcerea noastră e puterea lor, aşa că hai să facem gălăgie! Luptăm până la capăt”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Potrivit organizatorilor, protestatarii se vor aduna în Piaţa Victoriei începând cu ora 17.00, urmând să plece în marş spre Parlament la ora 18.00, pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Universitate - Piaţa Unirii - Piaţa Naţiunilor Unite - Parlament.

Oamenii sunt nemulţumiţi de modificările aduse legile Justiţiei, de modul în care sunt adoptate acestea în Parlament, de ”naţionalizarea mascată” a Pilonului II de pensii, precum şi de modificările codului fiscal, ”ce urmează să arunce România într-un haos”.

Tot în Bucureşti, de la ora 15.00, în Piaţa Victoriei, va avea loc un flashmob, ”România condamnată la tăcere”, la care şi-au anunţat prezenţa aproape 1.000 de persoane. Participanţii îşi vor pune benzi negre pe ochi şi vor sta în tăcere aproximativ 30 de minute.

Manifestaţii antiguvernamentale sunt programate şi în alte oraşe din România.