ACTUALITATE

Nicolae Ciucă, desemnat premier de preşedintele României, Klaus Iohannis. Ciucă: „Vom negocia cu toate forţele responsabile, să reuşim să alcătuim guvernul şi să fie aprobat în Parlament”

post-img

Nicolae Ciucă, ministrul interimar al Apărării, a fost desemnat joi de preşedintele Klaus Iohannis candidat la funcţia de prim-ministru, relatează stiriletvr.ro.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunţat, joi, negocieri cu ''toate forţele responsabile'' pentru a forma un Guvern care să poată fi aprobat de Parlament.

Declaraţii Klaus Iohannis:

  • Tocmai am încheiat consultările cu formaţiunile parlamentare, consultări pentru găsirea unei soluţii guvernamentale.
  • Discuţiile de astăzi au fost considerabil mai bune, după părerea mea, decât ultimele discuţii. Am reiterat la fiecare întâlnire că acum este nevoie de o soluţie reală.
  • Acum criza politică trebuie să se încheie! Acum este nevoie de un guvern care se apucă să rezolve problemele care îi preocupă şi pe români! Trebuie să terminăm cu această criză de preocupări care ţin doar de politicieni. Această criză a durat deja prea mult. Este inadmisibil să continuăm în acest stil.
  • Avem criza pandemică, avem o situaţie dramatică în spitalele din România, iarna bate la uşă, preţurile la energie cresc şi chiar dacă acum soluţii pentru aceste chestiuni este nevoie de un guvern cu puteri depline pentru a pune în practică soluţiile pe care le-am gândit.
  • În acest sens, am fost foarte mulţumit şi bucuros că Partidul Naţional Liberal a venit cu o nouă abordare. S-a votat acolo în unanimitate un candidat care mi-a fost propus în persoana domnului Nicolae Ciucă aici prezent.
  • Analizând întreaga situaţie, discuţiile şi trăgând concluziile care se impun, am decis să-l desemnez drept candidat pentru funcţia de Prim-ministru pe domnul Nicolae Ciuca. L-am invitat să vină împreună cu mine în faţa dumneavoastră şi îl rog în continuare să spună câteva cuvinte.

Nicolae Ciucă, premierul desemnat:

  • Am înţeles încredinţarea acestui mandat ca pe un gest de responsabilitate pentru a putea depăşi situaţia de criză în care ne aflăm.
  • În acest sens vom negocia cu toate forţele responsabile, astfel încât într-o perioadă cât mai scurtă să reuşim să formăm guvernul şi astfel încât guvernul să fie aprobat.