ACTUALITATE

UPDATE. Fostul deputat reţinut pentru spionaj şi trădare de patrie, riscă până la 20 de ani de detenţie

post-img

UPDATE. Fostul deputat Iurie Bolboceanu riscă până la 20 de ani de închisoare pentru trădare de patrie şi spionaj împotriva Republicii Moldova.

Potrivit procurorilor, timp de aproape un an şi jumătate, Iurie Bolboceanu a furnizat informaţii de interes major despre Republica Moldova unui serviciu de spionaj străin. La această etapă, ar fi fost acumulate deja probe suficiente care demonstrează comiterea infracţiunii de trădare de patrie de către Iurie Bolboceanu.

„Au fost efectuate percheziţii la domiciliul fostului demnitar, au fost ridicate un şir de acte probatorii, un telefon mobil destinat exclusiv comunicărilor dintre demnitar şi agentul sub acoperire şi mijloace băneşti în sumă de 23 de mii de dolari”, a spus procurorul Anatolie Pitel, în cadrul unei conferinţe de presă.

08:55 Iurie Bolboceanu, 57 ani, fost deputat şi membru al Partidului Democrat, a fost reţinut de procurori, sâmbătă, 17 martie 2017. El este suspectat de spionaj şi trădare de patrie, scrie portalul Newsmaker.

Potrivit Newsmaker, la domiciliul fostului parlamentar au avut loc percheziţii, el figurând în dosarul privind tentativa din februarie-martie 2014 de corupere a deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova.

Spionaj şi trădare de patrie

Nu este clar statutul fostului deputat dar în decizia Procuraturii din 25 februarie 2017 de efectuare a unor percheziţii este indicat că dosarul a fost iniţiat încă în vara anului 2016 pe articolul 337 - Trădarea de Patrie şi articolul 338 - Spionajul, precizează publicaţia. Dosarul este administrat de Procuratura pentru combaterea crimei organizate şi cauze excepţionale.

Totodată se menţionează că Iurie Bolboceanu ar avea legături cu adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Federaţiei Ruse, Aleksandr Grudin, cu care se întâlnea aplicând măsuri speciale de conspiraţie.

"Ţinând cont de evenimentele din Ucraina, nu se exclude implicarea ofiţerilor serviciilor speciale ruse în organizarea şi susţinerea unor evenimente, organizate pentru destabilizarea situaţiei social-politice în ţară", scrie Newsmaker, citând documente din cadrul anchetei.

Bani de la Ambasada Rusiei?

De notat că Iurie Bolboceanu a figurat în celebrul dosar de corupere a deputaţilor din parlamentul Moldovei, cunoscut şi ca "Bani de la Ambasada Rusiei pentru cumpărarea deputaţilor din  Moldova".

În martie 2014, Bolboceanu a anunţat în şedinţa în plen a Parlamentului, că se retrage din grupul parlamentar al PD şi chiar din partid: „Din stimă şi respect faţă de colegii din teritoriu“.

Amintim că în cadrul acestui dosar, pe 7 martie 2014, fostul poliţist Vitalie Burlacu şi modelul Irina Baglai au fost reţinuţi în timp ce urmau să transmită 250 000 de dolari unui deputat, pentru a părăsi fracţiunea din care făcea parte. În plus, ar fi pus la cale coruperea mai multor deputaţi din fracţiunea Partidului Liberal Reformator, Partidului Liberal şi a Partidului Liberal Democrat.

Vitalie Burlacu şi Irina Baglai au fost condamnaţi pe 12 iulie 2016 la 11 ani şi patru luni de închisoare şi, respectiv, doi ani de închisoare cu suspendare.

În cadrul anchetei s-a stabilit că Burlacu susţinea că are prieteni în Rusia şi că până în luna mai 2014 în Moldova va fi realizat "un scenariu mai ceva ca în Ucraina".

Totodată, potrivit informaţiilor din dosar prezentate în instanţă, Burlacu ar fi pretins în discuţiile cu un intermediar că "banii vin de la Ambasada Rusiei", iar dacă se va întâmpla ceva "va răspunde cu capul". 

Iurie Bolboceanu a fost deputat în perioada 2002-2009, iniţial din partea Alianţei Braghiş, iar apoi a Alianţei Moldova Noastră. După o pauză de un an a fost ales în Parlament, pe listele Partidului Democrat.