ACTUALITATE

Negocieri la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. PSD nu va participa la discuţii, a anunţat Viorica Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat partidele parlamentare la consultări pentru formarea unui nou guvern, începând cu ora 11.00, la Palatul Cotroceni. La scurt timp după demiterea guvernului Dăncilă, preşedintele României a avansat ideea alegerilor anticipate, cu condiţia unui acord între toate partidele. Liderul PNL, Ludovic Orban şi preşedintele PRO Romania, Victor Ponta, au anunţat că vor să-şi asume guvernarea.Liderul PSD Viorica Dăncilă a anunţat aseară că partidul său nu va participa la discuţii.

Preşedintele doreşte instalarea unui Executiv cu un mandat foarte clar până la următoarele alegeri parlamentare, indiferent dacă vor fi la termen sau anticipat.

"Avem  urgentă nevoie de un nou guvern. Cea mai bună soluţie pentru redarea legitimităţii Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetăţenilor, adică alegeri anticipate”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

USR este în favoarea acestei variante.

"Vom merge la Cotroceni, la consultările cu preşedintele Iohannis. La ultima întâlnire pe care am avut-o cu dânsul ne-a spus că şi el susţine ideea alegerilor anticipate, este soluţia firească, soluţia corectă", a spus preşedintele USR, Dan Barna.

Liderul liberal Ludovic Orban vrea să îşi asume funcţia de premier, dar păstrează misterul asupra strategiei pe care partidul o va prezenţa la consultări.

"Se ştie foarte bine că propunerea PNL pentru funcţia de premier este în persoana preşedintelui PNL, adică în persoana mea, Ludovic Orban, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban

Liderul pro România, Victor Ponta, ţinteşte guvernarea împreună cu foştii colegi din PSD.

"M-am pregătit cu 3 propuneri pe care să le discut cu colegii din PSD şi să mergem la discuţii cu Iohannis ...nu sunt eu, că nu mă numeşte pe mine domnul Iohannis. Am sute de mesaje de la PSD care toate încep cu 'ai avut dreptate , am fost un prost'", a declarat preşedintele PRO România, Victor Ponta.

"Îmi doresc ca preşedintele să numească cât mai repede un nou premier, acum ne dorim să plecăm, să lăsăm un nou guvern, cu un nou program de guvernare, a spus preşedintele PSD, Viorica Dăncilă.

Deşi anunţase după moţiune că va merge la consultări cu preşedintele Iohannis, Viorica Dăncilă a declarat aseară la un post de televiziune că nu va merge la Cotroceni. Dăncilă afirmă că nu se poate duce fără un mandat al Comitetului Executiv al PSD, care se întruneşte abia la ora 18.00, după momentul în care delegaţia PSD este aşteptată la consultări. Acestea sunt programate de la ora 11.00.

Cei dintâi vor intra reprezentanţii PNL, urmaţi de USR, UDMR şi de Mişcarea Populară. Apoi, de la ora 13.00, PRO România, ALDE şi Minorităţile Naţionale. Delegaţia PSD a fost lăsată la urmă, pentru ora 14.30.

Pentru instalarea unui nou guvern este nevoie de votul a cel puţin 233 de parlamentari, ca şi în cazul adoptării moţiunii de cenzură.