ACTUALITATE

NATO: 17 state, între care şi România, au înfiinţat un fond de 1 miliard de euro pentru dezvoltarea de noi tehnologii

post-img

Miniştrii apărării din 17 state NATO, printre care şi România, au convenit să înfiinţeze un fond care să contribuie la dezvoltarea de noi tehnologii până în iunie anul viitor, informează Agerpres.

În valoare de cel puţin un miliard de euro, Fondul pentru inovaţie va fi investit în tehnologii cu utilizare dublă care au o aplicare potenţială pentru apărare şi securitate.

"Împreună ne vom ţine oamenii în siguranţă într-o lume în rapidă schimbare", a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg după o reuniune ministerială de două zile de la Bruxelles.

Un exemplu de astfel de tehnologii este propulsia supersonică, care este dezvoltată şi de China şi Rusia. Altele sunt aparate de zbor autonome şi alte sisteme robotice, notează dpa.

Noul fond "va asigura că aliaţii nu ratează ultimele tehnologii şi capabilităţi care vor fi critice pentru securitatea noastră", a mai spus Stoltenberg la conferinţa de presă.

Acordul a fost semnat de miniştrii de externe din Belgia, Republica Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Regatul Unit, notează Xinhua.

Stoltenberg a anunţat de asemenea crearea DIANA, un Accelerator pentru inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord.

"În cadrul DIANA, aliaţii sunt angajaţi să furnizeze o reţea de centre de testare a tehnologiei şi situri pentru accelerator în întreaga Alianţă pentru a valorifica mai bine inovaţia civilă pentru securitatea noastră", a spus el.

Cele două proiecte vor permite aliaţilor NATO să utilizeze şi să opereze noile tehnologii "fără obstacole între forţele lor".