ACTUALITATE

Năstase anunţă mai multe acţiuni referitoare la Aeroportul Chişinău şi se întreabă ce au făcut SIS-ul, Procuratura şi CNA în acest caz

post-img

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, se întreabă ce au întreprins SIS-ul, Procuratura şi CNA pentru a împiedica tranzacţiile legate de Aeroportul Chişinău, ştiind că Centrul Naţional Anticorupţie a acumulat încă în 2015 suficiente probe pentru a porni cauze penale şi pentru a anula concesiunea.

„Din păcate, atunci, în 2016, justiţia lui Plahotniuc a blocat toate demersurile CNA. Dacă ne uităm la materialele prezentate în 2013 şi 2015 de către instituţiile statului, şi ne mai uităm ce s-a publicat despre Şor în presa de investigaţie, avem toate motivele să pornim procedura de anulare a concesionării”, scrie ministrul pe o reţea de socilaizare. 

Ministrul îi va cere lui Vadim Brînzan ca Ministerul Economiei şi Infrastructurii să vină public cu un mesaj către toţi operatorii economici naţionali şi internaţionali, ca orice tranzacţie cu Avia Invest, care vizează soarta de mai departe a aeroportului, nu poate fi recunoscută de către autorităţile din Republica Moldova, deoarece respectiva tranzacţie reprezintă, de fapt, o legalizare a jafului.

Andrei Năstase vine cu următoarele demersuri:

-solicitarea publică a unui moratoriu cu privire la tranzacţionarea aeroportului;

- măsuri pentru a preveni recunoaşterea legalităţii tranzacţiei dintre Avia Invest şi NR Investments Ltd, până când nu va fi o decizie definitivă a instanţelor de judecată cu privire la legalitatea concesionării Aeroportului Chişinău în baza urmării penale iniţiate de către Procuratura Generală şi CNA;

- crearea unui grup de lucru la cel mai înalt nivel de stat pentru a identifica mecanisme cu privire la întoarcerea Aeroportului în gestiunea statului prin anularea tranzacţiei de concesionare, şi atenuarea eventualelor prejudicii de la acest proces; 

- tragerea la răspundere a persoanelor care au participat şi au contribuit la concesionarea ilegală a Aeroportului Internaţional Chişinău. 

TVR MOLDOVA aminteşte că recent, Aeroportul Internaţional Chişinău a fost vândut unei companii din Guernsey, Insulele Channel, iar autorităţile de la noi încearcă să renegocieze contractul cu noul proprietar al companiei Avia Invest.