ACTUALITATE

Municipiul Suceava şi zona limitrofă, în carantină. Primarul Ion Lungu: Viaţa merge ca şi până ieri, singura măsură suplimentară este de control la toate întrările în Municipiul Suceava

România a intrat în scenariul patru al pandemiei de coronavirus. Avem 2109 persoane infectate şi am înregistrat 65 de decese. Municipiul Suceava şi mai multe comune din jurul său au intrat în carantină. Peste un sfert dintre cele peste 2.100 de cazuri înregistrate în Romania au fost confirmate în acea zona.

Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de infectare şi cele mai multe decese, a intrat de aseară în carantină totală, prin ordonanţa militară numărul 6. Anunţul a fost făcut de ministrul de interne, Marcel Vela.

În Suceava sunt 593 de cazuri de infectare cu COVID-19, 22 de decese din care 13 au fost anunţate luni seară şi 181 de cadre medicale care au  virusul.

Este instituită carantina în municipiul Suceava şi în zona limitrofă formată din  următoarele  opt comune: Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci,  Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei.

Primarul Sucevei, Ion Lungu,  a declarat la TVR că sunt în faza de organizare şi că urmează un comandament de urgenţă la nivel judeţean.

Viaţa merge ca şi până ieri, ca să spun aşa, singura măsură suplimentară este de control la toate întrările în municipiul Suceava. Sunt dispozitive ale Poliţiei şi militare la intrările dinspre Botoşani şi  dinspre Rădăuţi. Sunt verificate toate persoane care intră sau ies din Municipiul Suceava. Elementul de noutate cu această carantină este că toată lumea este verificată să se asigure acest perimetru, a declarat Primarul Sucevei, Ion Lungu.

Primarul a mai spus că autorităţile locale sunt în alertă încă din 1 martie. au distribuit apă şi hrana persoanelor care au avut nevoie.

Pentru medici am pus la dispoziţie două hoteluri şi un internat pentru ca aceştia să nu mai meargă acasă, a spus primarul Sucevei.

Ion Lungu mai adăugat că activitatea economică se derulează în continuare, cei care au afaceri îşi vor putea desfăşura activitatea ca şi până acum în interiorul municipiului.