La 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, a cărui definiţie negativă este că nu reprezintă politica de extindere a Uniunii Europene, ne îndreptăm atenţia cu interes, precum în 2014, la alegerile parlamentare din 24 februarie din Republica Moldova.
În 2014 Republica Moldova era primul stat din Parteneriatul Estic care obţinea liberalizarea regimului de vize UE pentru cetăţenii săi. În acelaşi an, primul ministru Iurie Leancă semna la Bruxelles Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb cu UE care reprezenta din punct de vedere politic un nivel superior al relaţiilor politice cu Bruxelles-ul, iar din punct de vedere economic, în esenţă, eliminarea taxelor vamale. Dacă în 2014 aproximativ doua treimi din comerţul Republicii Moldova se realiza cu estul, în 2019, două treimi din comerţul amintit se realizează peste Prut, cu UE, cu Romania pe primul loc.Ar mai fi de menţionat ca la momentul actual, Comisia Europeană are propuneri care vizează Republica Moldova în ceea ce priveşte dezvoltarea viitoare a reţelei de autostrăzi europene, TEN-T. Au fost evoluţii pozitive, însăîntr-o lume în care percepţia contează mai mult decât realitatea, scandalul furtului miliardului a devenit elementul central din orice discuţie referitoare la Republica Moldova.
Republica Moldova este pentru UE unul din cele 16 state cuprinse în politica europeană de vecinătate - un partener, alături de care Bruxellesul doreşte să construiască şi să consolideze valorile europene consacrate – domnia legii, drepturile omului, independenţa justiţiei, lupta împotriva corupţiei etc. Dacă pentru Bruxelles, Republica Moldova este un partener si un stat asociat cătrecare au curs în ultimii zece de ani finanţări de peste o sută de milioane de euro, pentru Federaţia Rusă, ar reprezenta mai degrabă un teritoriu cu valoare de întrebuinţare geopolitică, unde taxele vamale sunt introduse peste noapte pentru a pedepsi orientarea pro-europeană, o zona tampon unde proiectul nu poate fi altul decât conservarea status-quo-ului actual, de ţară între doua sisteme.
Pentru România, Republica Moldova este şi va rămâne cel de-al doilea stat românesc pentru care o majoritate a românilor simt încă, din fericire, o datorie, având în vedere filonul identitar comun. Datoria istorică este dublată de un interes legitim, specific tuturor statelor de pe acest pământ, ca la graniţa lor, lucrurile să fie stabile, predictibile, şi potenţialul de surprize neplăcute sau provocări (graniţa de sârmă ghimpată sau expulzarea ambasadorului) să fie minim, într-o regiune unde conflictele îngheţate şi anexarea unilaterală de teritorii sunt o realitate.
