ACTUALITATE

Monitorizarea alegerilor: Cadouri electorale, implicarea persoanelor străine şi a fundaţiilor de binefacere în activităţi cu tentă electorală

post-img

Concurenţii electorali, ai căror liste au fost înregistrate până acum în cursa electorală au respectat  cota de gen de 40%, însă majoritatea femeilor sunt plasate după poziţia a 20-a din liste. De cealaltă parte, niciun concurent electoral înregistrat nu a asigurat cota de gen de 40% pentru candidaţii desemnaţi în circumscripţiile uninominale. Acestea sunt datele celui de-al doilea Raport de monitorizare a Alegerilor Parlamentare din 2019, pentru perioada 10 decembrie 2018 – 8 ianuarie 2019, elaborat de misiunea de observare Promo-LEX.

Iată câteva din neregulile depistate de Promo-LEX:

Utilizarea resurselor administrative şi implicarea persoanelor străine în activităţi cu tentă electorală

În perioada monitorizată, MO Promo-LEX a raportat cel puţin 10 cazuri ce pot fi calificate drept utilizare a resurselor administrative. În cazul a 7 din acestea este vizat Partidul Democrat din Moldova (PDM), 2 – Partidul Politic ŞOR (PPŞ) şi 1 – Partidul Nostru (PN). De asemenea, MO Promo-LEX constată implicarea Preşedintelui R. Moldova în promovarea candidaţilor desemnaţi de către Partidul Socialiştrilor din Republica Moldova (PSRM) pentru alegerile parlamentare.

„În cazul a două partide putem vorbi de situaţii  ce ar putea fi calificate drept implicare a persoanelor care nu sunt cetăţeni ai Republicii Moldova în activităţi cu tentă electorală: PDM (3) şi PPŞ – (2)”, se spune în raport.

Activităţi cu tentă electorală, oferire de cadouri în perioada electorală

MO Promo-LEX atestă, în contextul desfăşurării alegerilor parlamentare în baza sistemului mixt, un activism sporit al anumitor concurenţi deja înregistraţi sau potenţiali concurenţi – pentru perioada monitorizată fiind constatate un număr de circa 280 de evenimente, dintre care circa 100 (35%) pot fi calificate drept oferire de cadouri în perioada electorală. În activităţile respective au fost implicate PSRM (42 cazuri), PPŞ (41) şi PDM (17).
Menţionăm că au fost semnalate cazuri de implicare în activităţi cu tentă electorală a fundaţiilor de caritate asociate cu anumite formaţiuni politice – Fundaţia de binefacere ”Din Suflet” (PSRM) şi Fundaţia de binefacere ”Miron Şor” (PPŞ).

Neraportarea cheltuielilor de către  unele grupuri de iniţiativă

Circa 40% din  grupurile de iniţiativă, printre care cele constituite de 6 formaţiuni politice (MSPSN – 1 GI, PCRM – 29 GI, PL – 25 GI, PDA – 2 GI, PVE – 4 GI şi 92 GI pentru candidaţii independenţi), nu au depus la CEC nici raport financiar săptămânal şi nici o informaţie cu privire la neefectuarea cheltuielilor, ceea ce este neconform prevederilor Regulamentului privind activitatea grupurilor de iniţiativă.

Potrivit estimărilor Promo-LEX, cele mai mari cheltuieli neraportate ale grupurilor de iniţiativă care au depus rapoarte la CEC, se referă la evenimentele publice organizate de către PPŞ, PSRM şi PDM, cheltuielile total estimate şi neraportate ale acestora ridicându-se la cel puţin 1 584 821 lei.

Adiţional, în perioada de până la înregistrarea grupurilor de iniţiativă, cel puţin 3 potenţiali concurenţi electorali (PDM, PPŞ, PSRM) au efectuat cheltuieli pentru activităţi cu tentă electorală şi caracter prielnic colectării semnăturilor. Acestea estimate ating un cuantum de cel puţin 3 766 917 lei, mijloace financiare care au adus dividende politice şi electorale, nefiind incluse în contul Fond electoral. Totuşi potrivit cadrului legal existent aceste cheltuieli sunt obligatorii de a fi raportate în rapoartele finale ale partidelor respective pentru anul 2018.

Realizarea tardivă de către CEC a unor modificări la cadrul normativ în lipsa consultărilor publice

MO Promo-LEX atrage atenţia că în perioada electorală CEC continuă modificarea cadrului normativ, fiind aprobate modificări la 3 Regulamente şi aprobat un Regulament nou în vederea organizării scrutinelor din 24 februarie 2019.

Totodată, MO Promo-LEX subliniază că consiliile electorale de circumscripţie nu respectă prevederile legale privind aducerea la cunoştinţa publică a informaţiilor despre concurenţii înregistraţi, inclusiv nu asigură accesul publicului la declaraţiile cu privire la avere şi interese personale.

Sistarea de către CEC a accesului registratorilor la RSA în plină perioadă electorală

Din cauza sistării de către CEC a accesului registratorilor la Registrul de Stat al Alegătorilor, observatorii Promo-LEX nu au reuşit să monitorizeze deplin gradul de actualizare şi perfecţionare a datelor privind listele electorale.

MO Promo-LEX exprimă nedumerirea faţă limitarea accesului pentru registratori la RSA pentru perioada 28 decembrie 2018 – 10 ianuarie 2019, în plină perioadă electorală când conţinutul RSA necesită o actualizare cât mai minuţioasă, inclusiv cu implicarea registratorilor.
 
Promo-LEX subliniază că, pe circumscripţia naţională, au depus cereri de înregistrare doar 6 solicitanţi colectivi (5 partide politice şi un bloc electoral).
În circumscripţii uninominale au fost depuse la data de 08.01.2019 un total de 393 de cereri de înregistrare a grupurilor de iniţiativă.