ACTUALITATE

Ministrul ungar de Externe: Chişinău poate conta în continuare pe sprijinul Budapestei

Republica Moldova poate miza în continuare pe sprijinul Ungariei în procesul de integrare europeană. Asigurarea a fost dată de şeful diplomaţiei de la Budapesta, Peter Szijjarto, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău. Ministrul ungar de Externe mai spune că ţara sa vrea consolidarea Parteneriatului Estic, dar reproşează Uniunii Europene că uneori critică nejustificat Republica Moldova.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta subliniază că Ungaria este un susţinător convins al Parteneriatului Estic şi vrea consolidarea acestui program, din care face parte şi Republica Moldova.  

Şeful diplomaţiei ungare crede, însă, că UE trebuie să mai reducă din critica adresată Republicii Moldova.   

Cei doi miniştri au convenit să întreprindă mai multe acţiuni pentru valorificarea potenţialului comercial – economic dar şi să iniţieze noi proiecte.

În ultima perioadă, Ungaria este criticată tot mai des de instituţiile europene, pentru anumite derapaje democratice. Anul trecut, de exemplu, Parlamentul European a declanşat o procedură de sancţionare a Ungariei, din cauza încălcării normelor Uniunii Europene, Guvernul de la Budapesta riscând suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE.