ACTUALITATE

Ministrul Nicu Popescu către corpul diplomatic naţional: „Să facem auzită vocea R. Moldova pentru a ne construi reputaţia unui partener de încredere”

post-img

Vicepremierul Nicu Popescu a găzduit o reuniune în format de videoconferinţă cu şefii de misiuni în străinătate în cadrul căreia a efectuat bilanţul pentru anul 2021 şi a trasat noi obiective pentru anul 2022. În noul an, acţiunea diplomaţiei Republicii Moldova se va călăuzi după conceptul 4D: Dezvoltare europeană, Dialog, Diasporă şi Diplomaţie economică.

„Ne dorim în continuare promovarea unei politici externe previzibile şi consecvente orientată spre cetăţeni şi agenda de reforme solicitate de către aceştia. Am invitat colegii din ambasade şi consulate să facă auzită vocea Republicii Moldova pentru a ne construi reputaţia unui partener de încredere şi a cultiva parteneriatele strategice pe termen lung”, a punctat Nicu Popescu la eveniment.

În acest an, şeful diplomaţiei de la Chişinău a setat ca obiectiv intensificarea diplomaţiei economice prin promovarea produselor fabricate în R. Moldova, sporirea numărului de turişti şi atragerea investiţiilor prin întrevederi, contacte directe, cultivarea relaţiilor şi referirea unor potenţiali investitori către partenerii din R. Moldova. Printre priorităţi se află şi eficientizarea mecanismului de examinare a unor astfel de solicitări la Chişinău.

Oficialul s-a referit şi la priorităţile pentru diasporă care vizează intensificarea procesului de modernizare şi digitalizare a serviciilor consulare pentru a spori calitatea acestora şi a fi mai aproape de necesităţile cetăţenilor.

„Am invitat diplomaţii noştri să explice şi beneficiile activităţilor la care muncim şi pe care le promovăm în interesul diasporei: acordurile de protecţie socială, conversiunea permiselor de conducere, diminuarea costurilor la roaming, susţinerea sistematică a asociaţiilor din diasporă şi organizarea evenimentelor sub patronajul ambasadelor. Am rugat ambasadorii, consulii şi diplomaţii noştri să fie mai accesibili şi să folosească fiecare ocazie pentru a asigura o comunicare deschisă cu moldovenii stabiliţi în străinătate, inclusiv pe fundalul pandemiei făcând uz de instrumentele digitale”, a spus ministrul Nicu Popescu.