ACTUALITATE

Ministrul Educaţiei, în vizită la liceul românesc din Comrat. Irina Vlah: Este primul caz când Adunarea Populară a refuzat să aloce contribuţia necesară

post-img

Astăzi, ministrul Igor Şarov şi Irina Vlah, başcanul UTA Găgăuzia au întreprins o vizită de lucru la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat, după ce ieri, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării de la Chişinău a dispus alocarea banilor necesari construirii unui nou bloc de studii, scrie Infoprut.ro.  Decizia a fost luată după ce Adunarea Populară din UTA Găgăuzia a refuzat, pe 15 mai, să aloce 5,6 milioane de lei pentru extinderea liceului românesc.

Potrivit sursei citate, Svetlana Stoianov, directorul liceul românesc din Comrat, i-a întâmpinat pe cei doi oficiali şi le-a făcut un scurt tur al instituţiei de învăţământ. Aceasta a declarat că regretă decizia luată de Adunarea Populară din Găgăuzia, întrucât 82% dintre elevii acestui liceu sunt originari din UTA Găgăuzia. „Clasele primare sunt cele mai dotate, fiindcă, anume în această etapă, se pune baza studierii limbii. Respectiv, sălile de clasă sunt dotate cu toată tehnica necesară, care a fost cumpărată de şcoală sau a fost donată de partenerii noştri din Germania şi România. Noi suntem în permanentă căutare de fonduri, scriem proiecte pentru a dota corespunzător această instituţie. Recent am câştigat proiectul „Clasa Viitorului”, acum această sală se dotează. Noi mereu muncim, niciodată nu stăm pe loc şi fireşte că ne-a durut sufletul atunci când Adunarea Populară a decis să nu ne dea această contribuţie”, a explicat managerul instituţiei.

Totuşi, acum directorul liceului este optimist şi crede că împreună cu autorităţile centrale şi cu sprijinul României, „vom reuşi să facem o faptă bună nu doar pentru liceu, dar şi pentru UTA Găgăuzia”. „Spun asta deoarece sală de sport, sala de activităţi şi cantina o să fie dotate astfel încât să putem realiza şi activităţi extracurriculare. Vom avea şi bibliotecă, care acum este organizată într-un mic coridor”, a adăugat directorul.

Svetlana Stoianov a subliniat că în mai puţin de o zi de când a anunţat înscrierile pentru noul an şcolar, are deja 45 de elevi în clasa I. „Anul viitor vom avea trei clase de-a I-a. Dacă în anii precedenţi formam clase de 15 -20 de copii, fiindcă e dificil să înveţi în limba română copiii de altă etnie, anul viitor am decis să formăm clase de 25 de elevi, deoarece sunt foarte mulţi doritori”, a subliniat sursa.

La rândul său, başcanul Irina Vlah a declarat că se simte foarte incomod pentru că Adunarea Populară a refuzat să susţină acest proiect, cu atât mai mult că toţi cetăţenii Republicii Moldova trebuie să cunoască limba de stat, iar în UTA Găgăuzia există această dorinţă. „Toate proiectele de până acum au fost susţinute de Adunarea Populară şi niciodată nu au mai existat cazuri ca deputaţii să refuze să aloce o contribuţie. Este primul caz de acest fel”, a remarcat başcanul.

Mai mult, Vlah a adăugat că acest proiect a fost îndelung aşteptat în UTA Găgăuzia. „Sunt foarte recunoscătoare doamnei Svetlana Stoinov, directorul instituţiei, pentru că a venit întotdeauna cu iniţiative şi a muncit enorm. În 2014, a apărut ideea extinderii acestei instituţii de învăţământ şi, de atunci, am început să lucrăm în această direcţie. În aceşti şase ani, aici au fost miniştri, premieri, ambasadori, dar şi foarte mulţi oameni care şi-au dorit sincer ca acest nou bloc să fie construit. Iar anul acesta, când părea că totul a fost făcut, Adunarea Populară a refuzat să aloce acea contribuţie. Foarte bine că atât părinţii, cât şi administraţia liceului au luat imediat atitudine”, a specificat Irina Vlah.

Başcanul a mulţumit ministrului Igor Şarov pentru implicare şi a menţionat că dacă astăzi se confirmă că Ministerul Educaţiei oferă această contribuţie, „trebuie să începem imediat construcţia noului bloc”.

Igor Şarov, ministrul Educaţiei de la Chişinău, a dat asigurări că administraţia instituţiei are parte de toată susţinerea, iar banii vor fi transferaţi în scurt timp astfel încât lucrările de extindere a singurului liceu românesc din Comrat să nu fie stopate nici măcar pentru o zi.  „Din momentul în care a fost luată decizia Adunării Populare, care trebuie respectată, dar pe care n-o înţeleg, imediat am sunat-o pe doamna başcan şi tot vineri am decis modalitatea prin care, în calitate de ministru, pot soluţiona această problemă”, a declarat ministrul Educaţiei de la Chişinău.

Totodată, Igor Şarov a apreciat contribuţia majoră a României în cadrul multiplelor proiecte din domeniul educaţiei şi a menţionat că este important ca aceste iniţiative „frumoase” să fie valorificate.

Amintim că Adunarea Populară din UTA Găgăuzia a refuzat să aloce 5,6 milioane de lei pentru construcţia unui nou bloc al Liceului Teoretic „M. Eminescu” din Comrat. Contribuţia autorităţilor locale ar fi fost nesemnificativă, comparativ cu cele peste 15 milioane de lei, care au fost acordate de Guvernul României.

Ulterior, sute de părinţi ai căror copii învaţă sau ar dori să îşi facă studiile în singurul liceu românesc din Comrat au iniţiat o petiţie prin care solicită Adunării Populare din UTA Găgăuzia să-şi revizuiască decizia.

Pentru a nu tergiversa demararea lucrărilor de construcţie, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării urmează să transmită o scrisoare de garanţie privind asigurarea acoperirii contribuţiei autorităţii publice locale în cadrul sub-proiectului „Lucrări de construcţie a blocului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din mun. Comrat, UTAG”.