ACTUALITATE

Ministrul de Externe Nicu Popescu s-a întâlnit cu Ministerul francez de Externe

Ministrul de Externe din Guvernul Sandu, Nicu Popescu, a prezentat detalii despre situaţia politica din Republica Moldova diplomaţilor din ţările G7, la o întâlnire avută la Paris.

Într-o postare pe pagina sa de socializare, Nici Popescu spune că întâlnirea a fost găzduită de Ministerul francez de Externe, iar la ea au participat aproximativ 50 de diplomaţi din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Statele Unite.

Ministrul de Externe s-a întâlnit si cu Amélie de Montchalin, secretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul francez de Externe. Discuţia s-a axat pe condiţiile care trebuie îndeplinite pentru realizarea tranziţiei paşnice a puterii în Moldova şi asigurarea protecţiei statului de drept. Şi preşedintele român Klaus Iohannis a cerut Uniunii Europene să se implice mai mult, în regim de urgenţă, pentru găsirea unei soluţii negociate pentru criza politică şi constituţională de la Chişinău.