ACTUALITATE

Ministrul de externe, despre depozitul cu muniţii de la Cobasna şi planul B în legătură cu gazul rusesc

post-img

După vizita la Moscova ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, este ferm convins că depozitul cu muniţii ce aparţin Rusie, de pe teritoriul localităţii Cobasna va fi lichidat doar în prezenţa partenerilor internaţionali. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA .

„Echipamentul militar de la Cobasna reprezintă un pericol, iar casarea acestor echipamente poate avea loc doar cu prezenţa partenerilor internaţionali. Există un fond special, există resurser financiare puse deoparte pentru a finanţa acest proces de distrugere şi retragere a acestor muniţii. Le-am reamintit partenerilor din Fedraţia Rusă că noi avem acces la aceste fonduri, şi că nu există motive să tărăgănăm”, a declarat ministrul.

Deşi şeful diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, a anunţat după întrevederea de ieri Nicu Popescu, care a fost într-o vizită de lucru în capitala rusă că muniţiile şi armamentul cu termenul expirat din stânga Nistrului ar putea fi distruse abia peste un an şi doar după ce se vor găsi bani. 

 În legătură cu o potenţială cirză energetică Popescu declară că există riscul că în iarna acestui an Republica Moldova să nu mai poată beneficia de import de gaze din Federaţia Rusă aşa cum a fost anterior, însă autorităţile spun că au şi planul B.

"Există posibilitatea de a procura gaze prin intermediul altor gazoducte. Aceasta presupune achiziţionarea şi stocarea gazului în rezervoarele din Ucraina sau procurarea gazului din Bulgaria şi România prin intermediul regiunilor din sudul ţării. Pot spune că sunt soluţii care ne vor asigura că R. Moldova nu depinde de negocierile pe care le poartă Ucraina cu Federaţia Rusă”, a spus Nicu Popescu.

Citeşte şi:

Nicu Popescu spune că vom vorbi cu România fără roaming în iarna anului viitor. Se mai discută şi posibilitatea de a ne concecta şi la spaţiul UE