ACTUALITATE

Ministrul de Externe s-a văzut cu Preşedintele în Exerciţiu al OSCE. Despre ce au discutat

post-img

În marja reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE, care se desfăşoară în perioada 5-6 decembrie la Bratislava (Slovacia), ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Aureliu Ciocoi a avut vineri, 6 decembrie o întrevedere cu Preşedintele în Exerciţiu al OSCE, ministrul Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Slovace Miroslav Lajcak, comunică serviciul de presă al MAEIE.

În cadrul întrevederii au fost abordate unele aspecte legate de exercitarea în acest an a mandatului de Preşedinte în Exerciţiu la OSCE de către Slovacia şi de desfăşurarea reuniunii Consiliului Ministerial al OSCE la Bratislava. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a ţinut să mulţumească omologului său slovac pentru eforturile întreprinse în vederea promovării procesului de negocieri privind reglementarea conflictului transnistrean, inclusiv privind desfăşurarea la Bratislava în octombrie curent a unei reuniuni în formatul „5+2”, care s-a soldat cu adoptarea unei Declaraţii ministeriale pe acest subiect.

Cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a chestiunilor actuale de pe agenda relaţiilor bilaterale moldo-slovace, pledând pentru continuarea dialogului politic şi a cooperării în diverse domenii de interes comun. În context, ministrul Aureliu Ciocoi a relatat despre hotărârea fermă a noului Guvern de la Chişinău de a continua reformele structurale, în conformitate cu angajamentele asumate prin Acordul de Asociere RM-UE, mulţumind părţii slovace pentru sprijinul acordat în acest sens şi menţinerea tării noastre în lista statelor prioritare privind acordarea asistenţei pentru dezvoltare.