ACTUALITATE

Ministerul Finanţelor a convocat şedinţa Grupului de lucru responsabil de implicaţiile TVA în agricultură

post-img

Ministerul Finanţelor a organizat joi, 13 august 2020, a doua şedinţă a Grupului de lucru responsabil de implicaţiile taxei pe valoare adăugată (TVA) în agricultură. Discuţiile au vizat iniţiativa legislativă de modificare a Codului fiscal, precum şi propunerile Ministerului Finanţelor privind regimul TVA în agricultură.

Astfel, în debutul şedinţei a fost examinată iniţiativa legislativă ce vizează propunerea de aplicare a procedurii taxării inverse pentru livrarea de cereale şi plante tehnice, inclusiv seminţe oleaginoase şi sfeclă de zahăr în Republica Moldova. Subiectul a fost abordat prin prisma unor exemple concrete oferite de către Ministerul Finanţelor, fiind, totodată, descris şi prezentat detaliat de către autorul proiectului de lege.

Urmare a expunerii opiniilor participanţilor la şedinţă, s-a constatat că abordarea propusă necesită o analiză amplă, de comun cu toate părţile vizate, în contextul în care ar implica o schimbare profundă şi conceptuală a sistemului TVA.

În continuare, Ministerul Finanţelor a reflectat situaţia actuală privind impozitarea cu TVA a sectorului agricol şi a prezentat propuneri de îmbunătăţire a regimului TVA în agricultură, care sunt orientate spre reducerea acumulărilor de TVA în cont şi creşterea lichidităţilor agenţilor economici din sectorul agricol.

Şedinţa Grupului de lucru responsabil de implicaţiile TVA în agricultură a presupus o îmbinare eficientă de opinii şi viziuni aferente regimului TVA în agricultură, care sunt utile şi necesare în luarea unor decizii optime.