ACTUALITATE

Militarii români ajută la distribuirea de alimente şi produse de igienă personală unor familii aflate în dificultate

post-img

Militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din Bucureşti, vor distribui, în perioada 3-5 aprilie, aproximativ 1.000 de pachete cu produse alimentare şi 1.000 de pachete cu produse de igienă persoanelor vârstnice din zone afectate de coronavirus din judeţul Suceava şi din localităţi greu accesibile din zona Dâmbovicioara, judeţul Argeş.

Prima oprire a militarilor, de astăzi, 3 aprilie, va fi în judeţul Argeş.

Produsele au fost oferite de un donator care a dorit să rămână anonim, iar activitatea de transport şi distribuire a acestor produse se va face de militari din Batalionul 1 CIMIC Bucureşti, în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor locale care au identificat şi stabilit beneficiarii acestor forme de sprijin.

Batalionul 1 CIMIC (CIMIC = civil - military cooperation) este o unitate militară unică în Armata României, aflată în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre şi specializată în domeniul cooperării civili - militari.
Batalionul a fost înfiinţat în anul 2001, iar în cei nouăsprezece ani de existenţă, militari din cadrul unităţii au participat la mai multe misiuni internaţionale în Afganistan, Albania, Angola, Bosnia, Coasta de Fildeş, Congo, Georgia, Irak, Kosovo şi Sudan.

Activităţile de tip CIMIC contribuie la realizarea şi dezvoltarea cadrului de cooperare între instituţia militară, autorităţi centrale şi locale şi populaţia civilă, iar misiunile principale includ coordonarea în vederea înlăturării efectelor produse în urma dezastrelor naturale sau industriale, acordarea de sprijin (asistenţă) autorităţilor civile, participarea în cadrul operaţiilor de sprijin al păcii şi sprijinul activităţilor privind protecţia civilă.