ACTUALITATE

Membrii Comisiei Electorale Centrale vor putea fi demişi de Parlament

Membrii Comisiei Electorale Centrale vor putea fi demişi mai uşor. Majoritatea parlamentară PSRM-ACUM a modificat legislaţia electorală astfel încât cei 9 membri ai principalei instituţii electorale a Republicii Moldova să fie demişi doar prin votul parlamentului, şi nu în urma unei decizii a instanţei de judecată cum era până acum. Opoziţia califică decizia drept o subminare a independenţei şi autonomiei Comisiei Electorale Centrale.

Până la modificarea legislaţiei electorale de către noua guvernare de la Chişinău, demiterea membrilor CEC avea loc în urma unei decizii definitive a Curţii Supreme de Justiţie. Acum membrii CEC vor fi demişi de către Parlament şi de către preşedintele ţării.

Opoziţia parlamentară spune că decizia ce simplifica atât de mult procedura de demitere a membrilor CEC este inacceptabilă într-un stat democratic.

 Comisia Electorală Centrală este formată din 9 membri. Unul este desemnat de preşedintele ţării, iar ceilalţi 8 sunt desemnaţi de parlament cu respectarea proporţionalităţii accederii în Legislativ.