ACTUALITATE

MEI propune un nou termen privind trecerea la televiziunea digitală

post-img

Ministerul Economiei şi Infrastructurii (MEI) anunţă iniţierea consultărilor publice pe marginea proiectului de lege care prevede extinderea până la 1 martie 2020 a termenului de tranziţie la televiziunea digitală terestră în Republica Moldova.

Termenul fixat iniţial a fost 17 iunie 2015, ulterior fiind extins până la 31 decembrie anul curent, transmite IPN.

În nota informativă se spune că o parte dintre radiodifuzorii care au obţinut licenţe de emisie pentru utilizarea capacităţii multiplexului A cu acoperire naţională au solicitat Consiliului Coordonator al Audiovizualului, din motive financiare, să le fie extins termenul de începere a emisiei prin multiplex. Persistă riscul că aceştia, după sistarea la 31 decembrie 2017 a televiziunii analogice terestre vor trebui să se limiteze doar la emisia prin reţelele TV cablu, lipsind telespectatorii de programele posturilor TV respective, recepţionate anterior în format analog.

În nota informativă se mai aminteşte că autorităţile şi-au asumat angajamentul de a asigura accesul la programe audiovizuale pentru familiile defavorizate după sistarea emisiei în format analog, aceste familii urmând a fi dotate gratuit cu convertoare pentru recepţia semnalului TV digital, din contul bugetului de stat. „Până în prezent această acţiune nu a fost realizată, deoarece suma necesară nu a fost identificată în bugetul statului pentru anii 2015-2017”, se precizează în document.

Solicitat de IPN, expertul media Eugeniu Rîbca a spus că se extinde termenul fără a exista argumente plauzibile. „De vină nu este capacitatea limitată a întreprinderii Radiocomunicaţii de a acoperi teritoriul Republicii Moldova cu semnal digital, ci faptul că guvernările care s-au perindat în ultimii ani nu au asigurat condiţiile recepţionării semnalului digital de către populaţia Republicii Moldova. Potrivit ultimelor informaţii cel puţin 80 la sută din teritoriul Republicii Moldova este acoperit cu semnal al televiziunii digitale”, a spus Eugeniu Rîbca.