ACTUALITATE

Mărturia Corinei Albota, o româncă dn China: Cel mai greu mi-a fost când am văzut ce se întâmplă în Europa

post-img

Corina Albota trăieşte în Suzhou, un oraş cu peste 10 milioane de locuitori, în apropiere de Shanghai. În Suzhou au fost sub 100 de cazuri (toate vindecate). Din ianuarie, poveştile ei despre viaţa în China în vreme de pandemie sunt urmărite, pe Facebook, de mii de persoane.

Am vorbit despre ce a însemnat izolarea în provinciile chineze şi despre ce măsuri s-au luat astfel încât, în China, viaţa revine acum, încet, la normal. Un interviu de Irina Luca.

 

Corina, de cât timp nu ai mai ieşit din casă?

În toată această perioadă, în afară de Wuhan şi alte câteva localităţi din provincia Hubei, oraşele nu au fost izolate, iar oamenii au putut sa iasă, au continuat sa meargă la serviciu. Ni s-a recomandat să rămânem acasă, dar nu a fost obligatoriu.

Problema a fost că nu prea aveai unde să ieşi. Şi nici de ce. Comanda la domiciliu e foarte dezvoltată: în maximum jumătate de oră primeşti mâncarea sau produsele de la farmacie.

Rezidenţa de apartamente în care locuiesc a lăsat o singură poartă deschisă, monitorizată permanent.

Pachetele aduse de curieri sunt lăsate la uşa rezidenţei. Fiecare dintre noi mergem şi le ridicăm de acolo. Când ieşi în oraş, primeşti un bilet cu data, la întoarcere îl predai şi ţi se ia temperatura.

Avem doi căţei şi pot spune că m-au ajutat mult în această perioadă, din punct de vedere psihologic. În primele două săptămâni îi plimbam în orele mai nepotrivite pentru localnici (de exemplu la prânz şi spre miezul noptii).

Eu lucrez în marketing şi organizări de evenimente. Şi, de la sfarşitul lui ianuarie, evenimentele şi adunările publice au fost anulate. Dar cu toţii încercăm să ne adaptăm. De exemplu, un club renumit a continuat sa cheme DJ, iar muzica era live pe Internet, şi oamenii dansau acasă.

Acum lucrurile încep să se relaxeze în China? Ce se schimbă?

Conform datelor oficiale, de mai bine de o lună nu au apărut în oraş decât două cazuri noi. Este vorba despre cazuri importate.

In Wuhan există încă pacienţi, dar cele 16 spitale de campanie construite luna trecută au fost închise.

S-au deschis majoritatea locurilor publice: parcuri, mall-uri, restaurante.
S-au deschis liceele. Urmează şcolile generale şi apoi grădiniţele.

Nu ne lipseşte nimic – doar viaţa dinainte. Măştile au apărut în magazine, traficul e aproape normal.

Ce măsuri sociale/economice s-au luat?

De la început, s-a anunţat că nu se pot concedia angajaţi în această perioadă. Că salariile trebuie plătite. Firmele din zonă au beneficiat de luna februarie gratuită pentru chirie (recomandare din partea statutului) şi martie redusă.

Începând cu 10 februarie, fabricile şi firmele mari au început să depună cereri de deschidere. Pentru aprobare, au avut control în timpul cărora au trebuit sa dovedească anumite condiţii - măşti pentru angajaţi, dezinfectare, personal care ia temperatura angajaţilor, etc. Au fost rugaţi să găsească o opţiune de a limita numărul de angajaţi prezenţi în acelaşi timp la lucru, lucrul online, pe ture, pe zile.

Cum arată viaţa în China în timp de pandemie?

Oriunde ieşi, ţi se ia temperatura. În Mall-uri s-au montat scannere, iar la intrarea în metrou termometre cu infraroşu.

Sunt coduri instalate pe telefon şi ele arată unde ai ieşit în ultimele 14 zile, sunt locuri publice în care nu poţi intra dacă nu ţi se citeşte codul verde.

Lucrurile acum intră în normal, dar mai sunt întârzieri, pentru că fiecăruia trebuie să i se citească temperatura şi să i se scaneze codul.

Care este atitudinea faţă de străini?

S-a schimbat puţin în ultimul timp. Guvernul a numit iniţial cazurile intrate în ţară, cazuri importate.

Începând din martie, toţi cei care intrau în China erau testaţi gratuit. Intrau apoi în carantină obligatorie timp de două săptămâni şi apoi erau testaţi din nou.

Există aşa numitele „Fever clinics” (Clinici de febră) unde, dacă ai simptome de răceală (mai ales febră), sau ştii că ai intrat în contact cu cineva infectat, ţi se face testul.

Dacă testul iese pozitiv, eşti dus imediat la spital.

O prietenă care a venit din Germania într-un avion unde au fost şi doi pasageri pozitivi, a fost dusă imediat la spital pentru teste şi chiar radiografie la plămâni.

Ce te-a dezamăgit în această perioadă?

Atitudinea multora care nu ştiu nimic despre China, dar şi-au dat cu părerea într-un mod cât mai jignitor. De la vorbe ("merită să moară chinezii ăia, care mănâncă câini, koala, lileci") până la gesturi violente contra asiaticilor în lumea "civilizată".

Modul în care restul lumii a tratat cu dublu standard situaţia din China. Media, care o speria pe mama cu oraşele de zombies din China, unde drepturile omului sunt încălcate cu o carantină. Asta în timp ce în Italia carantina este considerată o măsură de responsabilitate civică. Asistentele din China cu faţa tăiată de elasticul măştii după ture interminabile şi asistentele din Italia, în aceeaşi situaţie, la o lună distanţă, dar tratate diferit de media europeană.

Care a fost cel mai greu moment?

Nu mi s-a părut atât de greu când a crescut aici numărul de cazuri.

Cel mai greu mi-a fost când am văzut ce se întâmplă în Europa. Poveştile umane pe care le-am citit în presă sau pe reţelele sociale, acelea au fost cele mai puternice.

Aici nu aflam mai mult decât informaţiile de la Guvern, traduse pentru străini. Erau cifrele seci din fiecare zi şi indicaţiile pentru a ne proteja.

Cum s-a văzut din China amploarea pe care a luat-o pandemia în restul lumii?

Exista o uimire că lucrurile nu s-au luat în serios. Când afli că a fost închis un oraş cu 60 de milioane de locuitori şi nu te pregăteşti în nici un fel că s-ar putea să ajungă şi la tine. Presa mondială considera că sunt exagerări.

Acum pare ca există un răspuns mai coerent. Şi China e foarte precaută.

Autorităţile chineze au fost acuzate că au ascuns datele reale.

Nu ştiu ce să spun. Aplicaţiile de care iţi povesteam, care iţi arată în timp real câte cazuri sunt în jurul tău, testările permanente, faptul ca în Wuhan a existat un moment în februarie când doctorii au raportat 15.000 de cazuri în plus, toate astea mă fac să am încredere în informaţiile pe care le primesc.

Câte cazuri de îmbolnăviri au fost în oraşul în care locuieşti?

Conform datelor oficiale, în Suzhou au fost 90 de cazuri. Şi în toată regiunea au fost 600 de îmbolnăviri.

Asta probabil pentru că se fac testări masive. Apoi, de câte ori ieşi din casă, poţi să vezi pe o aplicaţie echivalentă cu Google Maps, ce cazuri sunt în apropiere de tine. De exemplu, vedeam că într-o rezidenţă aflată la 2 km de locul pe unde mă plimbam, era un bărbat infectat cu vârsta de 53 de ani. Asta îţi dădea o siguranţă.

Cum a rezistat familia ta stresului?

Mama e o persoană cu capul pe umeri. Când a început să se vorbească despre Covid 19 în Europa, era pregătită, ştia că o sa vină şi o să treacă.

Vorbim în fiecare zi.

Acum e totul blocat. Dacă aş vrea să mă întorc în România, nu aş avea cum.

Am fost acasă în octombrie, mi-e dor de părinţi şi de prieteni şi sper că o să mă întorc curând.