ACTUALITATE

Mandatul românului Mircea Geoană la NATO se prelungeşte cu un an

post-img

Mandatul de secretar general adjunct al NATO deţinut în prezent de Mircea Geoană va fi prelungit cu un an, au declarat pentru Digi24.ro surse diplomatice.

Fostul ministru de externe al României ar fi trebuit să se întoarcă de la post în 2022, dar, prin decizia secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, mandatul va fi prelungit până în 16 octombrie 2023.

Geoană a devenit, astfel, românul aflat în cea mai înaltă poziţie în ierarhia Alianţei Nord-Atlantice şi prima persoană din Europa Centrală şi de Est care ocupă această poziţie.

„Sunt încântat să anunţ numirea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la vremea respectivă.

„Este un suporter devotat al întăririi relaţiilor transatlantice, a cărui îndelungată experienţă în funcţii de stat şi diplomatice îi va fi de ajutor în noua funcţie”.