ACTUALITATE

Maia Sandu, la Bruxelles: Interesul Republicii Moldova este să extindem şi să aprofundăm cooperarea cu UE în mai multe domenii

post-img

Preşedintele Republicii Moldova anunţă că a avut o nouă întevedere ofiicală la Bruxelles. Este vorba despre Comisarul pentru vecinătate şi extindere, Olivér Várhelyi. Printre subiectele abordate au fost actualizarea Acordului de Asociere, elaborarea în comun a unui plan de acţiuni specific necesităţilor ţării noastre în cadrul iniţiativei pentru Parteneriatul Estic şi oferirea asistenţei necesare Republicii Moldova pentru a aborda probleme imediate cu care se confruntă cetăţenii noştri.

Potrivit Maiei Sandu, interesul Republicii Moldova este să extindem şi să aprofundăm cooperarea cu UE în mai multe domenii, inclusiv pe dimensiunea politicii externe, precum şi în ce priveşte integrarea continuă în domeniile economic, energetic, de protecţie a mediului şi al serviciilor.

„Am discutat despre modul în care putem colabora cu Uniunea Europeană pentru a reuşi să creăm noi locuri de muncă şi noi oportunităţi, precum şi despre modalităţile prin care UE poate sprijini Republica Moldova în vederea lansării proiectelor în sistemul energetic şi de infrastructură.

Cooperarea şi asistenţa directă de la UE către localităţi şi primării este la fel de importantă pentru Republica Moldova. Am accentuat că acest tip de susţinere ne-ar ajuta să consolidăm democraţia la nivel local şi să micşorăm dependenţa administraţiei locale faţă de finanţarea condiţionată prin presiuni politice.

De asemenea, am solicitat mărirea sprijinului dedicat R. Moldova pentru anii următori. Am subliniat că ajutorul UE este foarte important pentru stabilizarea situaţiei economice din ţara noastră, mai ales pentru a diminua efectele pandemiei. Ne dorim o colaborare strânsă cu Comisia Europeană în vederea modernizării ţării noastre în beneficiul tuturor cetăţenilor”, se spune într-un comunicat al Preşedintelui.