ACTUALITATE

Maia Sandu: Aşteptăm asistenţa financiară până la sfârşitul acestui an

post-img

Evoluţia implementării Acordului de Asociere RM-UE, precum şi avansarea în îndeplinirea condiţionalităţilor pentru obţinerea asistenţei macrofinanciare din partea Uniunii Europene au fost principalele subiecte discutate astăzi de către Prim-ministrul Maia Sandu şi Directorul General al Comisiei Europene pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Christian Danielsson, aflat într-o vizită în ţara noastră.

Premierul Maia Sandu a exprimat recunoştinţa partenerilor europeni pentru sprijinul de durată acordat ţării noastre şi a reiterat angajamentul ferm de a continua reformele ambiţioase în cadrul Acordului de Asociere cu UE. Şefa executivului a accentuat importanţa asistenţei europene în mai multe domenii-cheie, precum: justiţia, lupta împotriva corupţiei, soluţionarea problemei energetice şi a fost abordată posibilitatea  majorării sprijinului bugetar în anii ce urmează.

„Sperăm cât de curând să vedem şi rezultatele concrete, să simtă şi cetăţenii Republicii Moldova aceste rezultate. Am discutat despre asistenţa externă din partea UE, pe care o aşteptăm până la sfârşitul acestui an. Noi suntem determinaţi să ne mişcăm foarte repede, astfel încât toate angajamentele să fie îndeplinite la timp şi să putem beneficia de cele două tranşe din asistenţa macrofinanciară”, a punctat Maia Sandu.

Christian Danielsson a apreciat progresele realizate de noua guvernare. „Începând cu luna iunie am văzut Guvernul determinat să acţioneze în mai multe domenii care sunt esenţiale pentru cooperarea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, în îndeplinirea angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere. Este vorba despre depolitizarea instituţiilor, lupta împotriva corupţiei şi reforma justiţiei. Prim-ministrul şi Guvernul au făcut paşi importanţi în această direcţie în ultimele luni şi noi vom susţine aceste eforturi. Dar desigur, susţinerea noastră nu este necondiţionată, este important ca toate aceste măsuri să fie implementate”, a precizat oficialul european.

De asemenea, oficialii au stabilit priorităţile de cooperare şi pe viitor. Prim-ministrul a înaintat spre examinare posibilitatea finanţării unui proiect numit „Satul european”. „Promovez ideea asistenţei directe din partea UE către APL, pentru  a finanţa în aceste regiuni mai multe necesităţi, cum ar fi: reparaţia grădiniţelor, a şcolilor, a drumurilor şi alte lucruri importante la nivel de comunitate”, a adăugat Maia Sandu, precizând totodată că Guvernul a solicitat partenerilor europeni, în mod expres, asistenţă pentru presa liberă din Republica Moldova.